Pompieri arădeni - voluntari pe motociclete pentru copii bolnavi, din România în Maroc

Joi, 11 Aprilie 2013Arad

Pompieri aradeni  voluntari pe motociclete | imaginea 1 Două continente, două motociclete, doi voluntari şi un singur scop: ajutor pentru copiii neajutoraţi – aşa a fost gândită expediţia în care medicul Rareş Bârsan şi Domiţian Giurgiu, subofiţer în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad, vor parcurge 9.000 de kilometri pentru a strânge fonduri în beneficiul copiilor bolnavi de leucemie de la clinica Louis Ţurcanu din Timişoara.

În drumul lor, care trece prin Ungaria, Croaţia, Slovenia, Italia, Franţa şi Spania, cei doi arădeni se vor opri la fiecare post de poliţie, pompieri şi jandarmerie, atrăgând atenţia asupra problemelor cu care se confruntă micuţii din România afectaţi de această boală gravă. Strâmtoarea Gibraltar va fi punctul de trecere spre continentul african, în Maroc, acolo unde colegii noştri vor acorda asistenţă medicală gratuită în Tanger şi comunităţilor izolate din Munţii Atlas şi deşertul Sahara.

Pompieri aradeni  voluntari pe motociclete | imaginea 2 Ineditul proiect umanitar, intitulat Flames on Bikes – Across Europe to Africa se realizează prin intermediul International Police Association (IPA) regiunea 1 Arad şi se bucură de sprijinul angajaţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Consiliului Judeţean Arad, în calitate de partener oficial.

Deplasarea din Arad şi până în Nordul Africii se va face cu motocicletele personale ale celor doi voluntari, întoarcerea fiind programată pentru data de 27 aprilie, condiţionată fiind de evenimentele survenite pe parcurs.

Itinerariul celor doi va fi urmărit cu interes de toţi pompierii militari din ţară, convinşi fiind că, pe lângă dezideratul nobil al acestui demers, proiectul reprezintă cheia solidarităţii şi prieteniei cu oamenii de pretutindeni.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.