Pentru oameni, împreună cu ei
Poveştile celor șapte familii la care pompierii olteni au ajuns cu produsele cumpărate în urma campaniei umanitare de Paşte sunt triste. Pentru a le face această sărbătoare mai frumoasă a fost nevoie de gestul simplu al fiecărui militar din cadrul ISU Olt de a da puţin din ce are pentru aceşti oameni năpăstuiți de soarta.
Nu poţi să nu te bucuri, totuși, atunci când părinţii te primesc cu lacrimi în ochi şi cei mici radiază de fericire când văd ciocolata, sucul, cozonacii, napolitanele sau iepuraşii din ciocolată.
Prima familie la care au ajuns pompierii, vineri, 26 aprilie, a fost din comuna Osica de Sus, sat Peretu. Familia Gherghe are şase copii. Trei dintre aceştia merg la şcoală, iar ceilalţi trei au între nouă luni şi trei ani. Locuiesc în casa părinţilor bărbatului, în două camere mici, dar curate, iar în locul gemurilor au celofane. În fiecare zi se gândesc ce să pună copiilor pe masă şi ne-au spus că produsele primite îi ajută, măcăr în perioada Paştelui, să nu se mai gândească la acest lucru. „Să vă dea Dumnezeu sănătate dumnevoastră şi la familii!Vă mulţumim din suflet şi să aveţi Sărbători Fericite!”, acestea au fost cuvintele femeii înainte ca militarii să pornească spre următorea familie.
A două familie, a fost familia Gheorghiţă din comuna Vişina. Aici, într-o gospodărie curată şi îngrijită, locuiesc doi bătrâni, patru copii - trei fete şi un băiat- şi o femeie care şi-a pierdut soţul în urma unui accident feroviar. Tragicul accident s-a produs anul trecut, în sâmbăta Paştelui, când bărbatul aflat cu căruţa pe câmp a fost lovit de tren şi a decedat. Femeia a rămas să aibă grijă de cei patru copii şi ne-a mărturisit că fără sprijinul socrilor, în a căror casă şi locuieşte, nu ar avea cum să se descurce. „Ne descurcăm foarte greu cu banii, dar ne mai ajută socrii. Toţi trei îi creştem pe cei mici, altfel nu am avea cum să facem faţă“, a mărturisit mama copiilor.
Militarii au ajuns mai apoi în comuna Stoeneşti, la familia Ștefan. Doi soţi tineri, care au grijă de cei doi băieţi ai familiei, unul de patru ani şi unul de şase, care urmează să meargă la şcoală din toamnă. Aceştia locuiesc într-o casă bătrânească, împreună cu bunica bărbatului, de care au grijă. Singurul venit stabil este ajutorul social de 306 de lei. Vara lucrează cu ziua pentru a-i putea întreţine pe cei mici. Toată lumea din comună îi cunoaşte ca pe o familie muncitoare şi cuminte. „Iarna este foarte greu cu banii, vara mai lucrăm cu ziua prin sat şi mai câştigăm câte un ban” a spus bărbatul. Atât părinţii cât şi copiii au vrut să ne mulţumească pentru gest, chiar dacă cei mici erau foarte preocupaţi să vadă ce dulciuri au primit: „Vă mulţimim frumos şi să vă dea Dumnezeu sănătate!”
Ultima familie vizitată de salvatori, tot cu o poveste impresionantă, a fost familia Cecănău din municpiul Caracal, strada Ioan Vodă cel Cumplit. La prima vedere nu părea o locuinţă a unei familii nevoiaşe, un gard frumos, o casă întreţinută, dar povestea celor care locuiau în ea ne-a cutremurat pe toţi. La poartă ne-a întâmpinat o femeie tânără, în glasul căreia se simţea bunul simţ şi emoţia şi care ne-a poftit în curte şi apoi în casă. Aceasta are grijă de doi băieţi, unul de 13 ani, elev în clasa a şaptea şi unul de 10 ani, elev în clasa a treia şi de părinţii soţului. Impresionat a fost momentul când femeia le-a spus celor mici: „Uite mami, ei sun îngeraşii trimişi de tati să ne aducă ce avem nevoie de Paşti”. Până nu demult a fost o familie fericită, fără probleme financiare, dar soarta a făcut ca normalitatea să se transforme în tragedie în anul 2011 când soţul femeii, cel care avea grijă de întreaga familie, să fie victima unui accident rutier în Bucureşti şi să nu mai poată fi salvat. În urma incidentului, femeia a rămas singură cu cei doi copii, cu soacra care timp de şase luni a fost imobilizată la pat în urma aceluiaşi accident, dar şi cu socrul care la rândul său este bolnav. Pierderea tatălui nu a rămas fără urmări pentru copii. Aceştia au avut nevoie de consiliere psihologică, iar psihologul la care au mers le-a spus că tatăl va veni în fiecare seară sub formă de steluţă. Acum, copiii urmăresc in fiecare seara stelele, crezand ca vine tatăl lor. Băiatul cel mare, în vârstă de 13 ani, este pasionat de şah şi a obţinut, în anul 2011, locul trei la un concurs internaţional de profil. Dorel, băiatul cel mare, a spus că ar vrea să se facă preot, iar cel mic, vizibil emoţionat de moment, pompier, că să salveze vieţi.
Campania umanitară a continuat marți, 28 aprilie a.c., în orașele Balș și Scornicești. La Balș, pe strada Mihai Drumeș, o familie cu doi copii, o fată de nouă ani, elevă în clasa a două și un băiat care merge la grădiniță. Ei sunt copii familiei Nicolae, pe care cei doi tineri trebuie să-i întrețină și să-i ducă la școala și la grădiniță, venitul familiei fiind de 306 lei. În aceeași casă locuiesc și părinții bărbatului,dar și un frate al acestuia. Andreea, copilul cel mare al familiei are rezultate foarte bune la școală și a luat chiar o medalie de aur la un concurs școlar de Limba Română.
În orașul Scornicești, sat Bircii la familia Ghiță. Într-o casă bătrânească, cu celofane în loc de geamuri, locuiesc două fete de șapte și patru ani și mama acestora. Femeia le crește cu un venit de 84 de lei pe lună pe cele două fete, una elevă în clasa zero și cealaltă în grupa mare la grădiniță. Ana Maria, fata cea mică era foarte încântată de dulciurile primite ,,Aș vrea să mănânc toată punga asta mare cu dulciuri dacă aș putea” ne-a spus fetița. ,,Ne descurcăm foarte greu cu banii, ne mai ajută vecinii cu mâncare că altfel nu ne-am descurca. Vara muncesc și pe două sute de mii pe zi ca să am ce să le dau să mănânce la fete. O să ne ajute foarte mult ce ne-ați adus. Mulțumim frumos! Sărut mâna! O sa avem un Paște mai frumos” a mărturisit femeia cu lacrimi în ochi.
Ultima familie la care au ajuns produsele cumpărate de pompierii militari a fost tot din orașul Scornicești. Familia Ilie locuiește într-o casă veche și trebuie să întrețină doi copii, o fata în clasa a șaptea și un băiat în clasa a treia. Venitul lunar al familiei este de 144 de lei. Fata are rezultate foarte bune la școală, la fel și băiatul. ,,Ne gândim în primul rând la butelie, la lumină că la celelalte nici nu ne mai gândim” ne-a spus bărbatul. Și aceștia le-au urat Sărbători fericite și multă sănătate pompierilor!
Toate cele șapte familii au mulţumit militarilor pentru această mângâietoare inițiativă, le-au urat Sărbători fericite şi sănătate. Satisfacţia pe care o dă vederea bucuriei pe chipul unui om incercat de soartă, emoţiile şi aceste urări care au venit din suflet, le-a făcut și pompierilor militari Sărbătorile de Paște mai frumoase, mai luminoase.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.