Cu viața mea apăr viața

Sâmbătă, 01 Iunie 2013Olt

Cu viata mea apar viata | imaginea 1 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, au organizat și desfășurat astăzi, 27 mai, faza judeţeană a concursului cu cercurile tehnico-aplicative de elevi cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”.

Scopul principal al acestui concurs este adoptarea de către elevi a unui comportament adecvat în eventualitatea producerii unei situaţii de protecţie civilă. La această fază vor participa echipele câştigătoare ale fazei pe localitate desfăşurate în luna aprilie. Concursul se desfăşoară pe două cicluri de pregătire, gimnazial şi liceal şi cuprinde o probă teoretică şi două probe practice.

Probele practice au fost transportul asistat al unui accidentat așezat pe o targă pe o distanță de 50 de metri și deplasarea cu masca pe figură, cu vizorul obturat, într-un raion cu obstacole, contaminat. În acest an s-au înscris în concurs șapte echipaje, câștigători fiind, la ciclul gimnazial, Colegiul Național ,,Ion Minulescu”, iar la cel liceal Colegiul Tehnic ,,Matei Basarab” Caracal. Câștigătorii vor participa la faza interjudețeană, la care se vor întrece echipe din județele Olt, Giurgiu și Teleorman și care se va organiza în acest an în județul nostru.

Gazda concursului de astăzi a fost Colegiul Tehnic ,,Alexe Marin” din Slatina.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.