Pompieri avansați la termen
În cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Bucovina” al judeţului Suceava (din Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Siret, Solca şi Vicovu de Sus) s-au desfăşurat ceremonii militare cu ocazia avansării în grad a cadrelor care au împlinit sau împlinesc stagiul minim în grad în cursul acestui an şi îndeplinesc inclusiv celelalte condiţii prevăzute de lege.
Începând cu data de 1 august a.c. sunt avansaţi în grad la termen 100 de pompieri, atât ofiţeri (3) cât şi subofiţeri (97).
Inspectorul şef, colonelul Dan Hoffman, a transmis sincere felicitări tuturor celor avansaţi, dorindu-le mult succes pe mai departe.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.