Omagiu eroilor Revoluției
Eroii Revoluţiei din decembrie 1989 şi pompierii trecuţi în eternitate au fost comemoraţi astăzi şi de către personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş.
La ceremonie au participat Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş, Emil Marinescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai instituţiilor de apărare şi ordine publică din judeţ.
Cu această ocazie, un sobor de preoţi a oficiat un serviciu religios. La final, cei prezenţi au depus coroane de flori la troiţa ridicată în incinta unităţii, în cinstea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.