Pompierii participă la acțiunile de plantare a arborilor

Vineri, 28 Martie 2014Vrancea

Pompierii participa la actiunile de plantare a arborilor | imaginea 1 80 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea au participat joi, 27 martie a.c., la plantarea de puieţi în Lunca Siretului, zona Vadu Roşca. Activitatea a fost organizată de Romsilva, prin Direcţia Silvică Focşani, cadrele I.S.U. Vrancea participând voluntar la campania de împădurire ce are loc în contextul lunii plantării arborilor, marcată anual în perioada 15 martie – 15 aprilie.

Au fost plantaţi peste 2400 puieţi de plop alb, pe o suprafaţă de cca. 3 ha. Pompierii militari, alături de alţi voluntari şi reprezentanţii structurilor silvice, au dorit să contribuie activ la protejarea mediului înconjurător, ca o măsură de protecţie pe termen lung. „Misiunile desfăşurate în sprijinul comunităţii se regăsesc de mult timp în specificul instituţiei noastre. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să ne îngrijim să lăsăm în urmă un mediu sănătos, pentru că până la urmă, acesta este moştenirea, dar şi exemplul, pe care le oferim urmaşilor.” a precizat lt. col. Flaviu-Dorel Chiscop, inspectorul şef al I.S.U. Vrancea, prezent la activitate.

Protejarea mediului prin plantarea arborilor are efecte benefice atât la nivelul solului, aerului, cât şi în domeniul protejării comunităţilor locale prin reducerea efectelor în urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase. Activitatea desfăşurată în cursul acestei zile întregeşte, astfel, aria de misiuni desfăşurate de reprezentanţii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, având în vedere faptul că protejarea mediului înconjurător, a valorilor materiale şi culturale importante, şi bineînţeles, apărarea vieţii şi sănătăţii populaţiei se regăsesc printre misiunile specifice.

Galerie imagini