Pompierii au împărțit daruri la Centrul de Asistență, Îngrijire Socială și Recuperare Neuropsihică Mălăești
Ca în fiecare an, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Podul Înalt” al judeţului Vaslui în preajma sărbătorilor încearcă să aducă puţină bucurie în sufletul persoanelor cu dizabilităţi aflate în Centrul de asistenţă, îngrijire socială şi recuperare neuropsihică Mălăeşti.
Paştele este un moment în care oamenii doresc să fie alături unii de ceilalţi şi, mai ales, să dăruiască clipe de bucurie celor din jur. Pompierii, cei care prin natura meseriei sunt mereu alături de semeni în momentele dificile, înţeleg importanţa vieţii şi faptul că bucuria nu are vârstă. Pompierii vasluieni nu uită în nici un an să aducă daruri persoanelor cu dizabilităţi aflate în Centrul de asistenţă, îngrijire socială şi recuperare neuropsihică Mălăeşti. Vizita la centrul de la Mălăieşti, care a devenit o tradiţie pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui, este aşteptată, de fiecare dată, cu bucurie şi nerăbdare de cele aproximativ 62 de persoane, care trăiesc în această instituţie.
Mulţumită contribuţiei benevole a personalului din cadrul inspectoratului, s-a reuşit strângerea unei sume de bani şi achiziţionarea cadourilor, constând în diverse produse alimentare. Reprezentanţii inspectoratului au împărţit cadourile împreună cu urările de sănătate şi cu speranţa că Lumina Sfântă a Învierii Domnului le va aduce zâmbetul pe feţele şi în sufletele acestor oameni greu încercati de viaţă şi liniştea sufletească de care au nevoie. Fie ca sfânta sărbătoare a Invierii Domnului să aducă în sufletele tuturor linişte şi bucurie!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.