Copilul-erou - premiat de premier

Duminică, 11 Mai 2014Olt

Copilul erou   premiat de premier | imaginea 1 Premierul Victor Ponta l-a premiat marți, 6 mai, pe Mădălin, băiatul care la doar 11 ani a avut curajul să coboare, legat cu o frânghie de picioare și cu capul în jos, într-o fântână adâncă de șase metri, cu diametrul de numai 30 de centimetri, și să aducă la suprafață, nevătămat, un copil de doi ani, din Tufeni. Pentru gestul său a fost răsplătit de Guvernul României cu suma de 10.000 lei și a primit mai multe obiecte cu însemnele pompierilor din România.

Răspunsul eroului, la încheierea festivității de premiere, a fost unul demn de un viitor pompier: Mulțumesc! SERVESC PATRIA! Mădălin a ajuns apoi în „Orășelul Copiilor” din Parcul Tineretului - București. Aici a „probat” caruselul, „tiribomba” cu lanțuri și mașinuțele electrice - Bumper Cars. Îi mulțumim lui Mădălin pentru sprijinul acordat și ne dorim ca, pe viitor, să se alăture echipei de salvatori ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.