Pompierii praticipă la împădurirea zonei Soveja

Duminică, 19 Aprilie 2015Vrancea

Pompierii praticipa la impadurirea zonei Soveja | imaginea 1 60 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea au participat joi, 16 aprilie a.c., la o acţiune de împădurire ce s-a desfăşurat în zona Soveja.

Activitatea a fost organizată de Romsilva, prin Direcţia Silvică Focşani, cadrele I.S.U. Vrancea participând voluntar activitatea ce a avut loc în contextul lunii plantării arborilor.

Au fost plantaţi peste 1500 puieţi de brad, în completarea unei plantaţii mai vechi, pe o suprafaţă de cca. 1 ha. Pompierii militari, alături reprezentanţii structurilor silvice, au dorit să continue tradiţia începută în urmă cu câţiva ani, de a participa la acţiuni de împădurire ca o măsură de protecţie pe termen lung. Zonele împădurite aduc numeroase beneficii importante de la îmbunătăţirea calităţii aerului, multitudinea de specii de plante şi animale pe care le adăpostesc până la atenuarea schimbărilor climatice.

“Prin această acţiune ne-am dorit să contribuim activ la protejarea mediului înconjurător şi în afara misiunilor specifice. Regenerarea pădurilor aduce doar efecte pozitive atât asupra vieţii noastre, cât şi asupra generaţiilor următoare. Prin activitatea de astăzi ne-am propus, totodată, să popularizăm un model de bună practică şi să readucem în prin plan responsabilitatea dezvoltării şi îngrijirii pădurilor în judeţul nostru.” a precizat colonel Flaviu-Dorel Chiscop, inspectorul şef al I.S.U.Vrancea, prezent la activitate.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.