O nouă serie de cursuri la Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al M.A.I. - Orăştie

Marți, 10 Mai 2016Hunedoara

O noua serie de cursuri la CFIC al MAI   Orastie | imaginea 1 Începănd de luni, 9 mai a.., pe o perioadă de două săptămăni în cadrul Centrului de Formare Iniţială şi Continuă al M.A.I. - Orăştie se desfăşoară cursurile de pregătire în domeniul „Instructor în poligonul de tragere” modului I şi cursul de specialitate în domeniul „Specialist în protecţia mediului”, iar de la acceiaşi dată timp de trei luni se desfăşoară cursul de formare iniţială a poliţiştilor locali cu competenţe în domeniul ordinii şi liniştii publice şi circulaţiei rutiere.

Cursanţii vor desfăşura activităţi de învăţământ sistematizate astfel: 

  • în domeniul conducerii activităţilor de pregătire şi executare a şedinţelor de tragere cu armamentul din dotare de către personalului MAI, desemnat potrivit competenţelor în vigoare.
  • în specialitatea ,,Protecţia Mediului”- actualizarea, aprofundarea şi dezvoltarea competenţelor profesionale în domeniul protecţiei mediului generale şi specifice, acumularea de cunoştinţe şi abilităţi profesionale suplimentare pentru exercitarea atribuţiilor din fişele posturilor;
  • în formarea iniţială a poliţiştilor locali cu competenţe în domeniul ordinii şi liniştii publice şi circulaţiei rutiere, comunicare, aplicarea normelor de conduită profesională, utilizarea armamentului din dotare şi probleme de legislaţie, aplicarea unor tehnici şi tactici de intervenţie profesională, constatarea faptelor contravenţionale în domeniul circulaţiei publice şi aplicarea unor proceduri specifice.

Activităţile didactice vor fi asigurate de instructori de specialitate din cadrul centrului.

În deschiderea cursului, directorul centrului, domnul comisar-şef de poliţie Ion Bogdan a menționat: "oferta educativă este complexă şi îşi propune sporirea eficienţei activităţilor zilnice ale cursanţilor, dezvoltarea unor relaţii principiale, crearea sentimentului de siguranţă, punerea accentului pe învăţarea prin experienţă, practică şi reflecţie, precum şi promovarea muncii în echipă."

Finalitatea cursurilor constă în desfăşurarea unor examene, iar în urma promovării acestora, participanţii vor obţine adeverinţe şi certificate de absolvire.

Galerie imagini