Cine este inspector general al IGSU?

Joi, 04 August 2016București

Stema IGSU La începutul acestui an, prin Decizia nr.47 din 4 februarie 2016, primul ministru Dacian Cioloș îl împuternicea pe generalul de brigadă cu o stea Vasilică Ovidiu pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

E drept că în textul deciziei respective nu era prevăzută perioada pentru care generalul Ovidiu Vasilică era împuternicit la comanda pompierilor români. Predecesorii săi au fost fie eliberați din funcție după 6 luni, fie au primit o nouă împuternicire. Și nici în textul deciziilor lor de numire nu era precizată perioada de 6 luni de valabilitate a împuternicirii. Aceasta se subânțelegea conform Legii 80 - Statutul cadrelor militare, care, spune la Art. 77 cu 1 - Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale pot îndeplini, temporar, prin împuternicire, atribuţiile unei alte funcţii vacante sau al cărei titular lipseşte o perioadă mai mare de o lună, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, pentru o perioadă de până la 6 luni, interval care poate fi prelungit cu aprobarea ministrului apărării naţionale până la cel mult un an.

Eh, în cazul generalului Ovidiu Vasilică, n-a apărut nici încetarea împuternicirii, nici prelungirea acesteia, deși cele 6 luni au expirat. Cel puțin în Monitorul Oficial nu au fost publicate.

Astea fiind spuse, avem o legitimă întrebare: cine se află în prezent la cârma pompierilor români?

Tot generalul Ovidiu Vasilică? O fi vară, decizia de prelungire a împuternicirii acestuia o fi stând uitată printr-un sertar al vreunui onor funcționar din minister? O fi uitat ministrul Cioloș de pompieri sau le pregătește o nouă surpriză? Sau asta e doar o nouă interpetare/aplicare tehnocrată a legii?

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.