MAI - 30 de zile pentru un răspuns în doi peri
La data de 10 mai a.c., redacția noastră a trimis pe adresa Ministerului Afacerilor Interne, în atenția ministrului de resort Carmen Daniela Dan, câteva întrebări vizând situația tensionată din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Bucovina” al județului Suceava.
Tupeu de trepăduș în MAI, sau cum te fac subordonații când ești ministru
Nici mai mult și nici mai puțin de 30 de zile le-a fost necesar celor de la MAI pentru a răspunde întrebărilor noastre. Desigur, răspunsurile, deși adresate ministrului, au venit din partea unui responsabil informare publică. Și, la cât de inexacte sunt, ca să nu spunem neadevărate pe alocuri, cel mai probabil ministrul Carmen Dan habar nu are de opera subordonaților săi care o pun din nou într-o postură proastă. Așa cum nu a avut habar nici de situația extrem de tensionată care domnea de câțiva ani în inspectoratul condus de generalul căruia îi aprobase personal prelungirea rămânerii în activitate la insistențele unui subaltern din cadrul ministerului care “a uitat” să-i aducă la cunoștință ministrului că ofițerul în cauză era în plin război cu propriii subordonați.
Dar, să vedem ce am întrebat noi și ce au răspuns cei de la MAI.
Un trecut zbuciumat de controale ascuns cu tupeu de ochii ministrului
Întrebarea nr.1: Vă rugăm să precizați numărul verificărilor efectuate la nivelul acestui inspectorat în perioada ianuarie 2015 - mai 2018, de către organe de control și cercetare precum DNA, corpul de control al IGSU, comisii din cadrul IGSU, corpul de control al ministrului. Totodată vă rugăm să precizați și motivul pentru care au fost dispuse aceste verificări.
Răspunsul MAI: În perioada 2015 - mai 2018, Corpul de control al ministrului afacerilor interne a efectuat două controale tematice la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucovina al județului Suceava (ambele în 2016), la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție. Acestea au vizat emiterea/ eliberarea avizelor/ autorizațiilor pentru securitate la incendiu, precum și modul în care au fost efectuate controale de prevenire a situațiilor de urgență la obiectivele din zona de competență.
În același interval de timp, de la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost efectuate cinci acțiuni de verificare/control la unitatea subordonată IGSU, după cum urmează: două în urma unor petiții (noiembrie 2016, februarie 2017), un control de fond planificat (aprilie 2015), un control dispus de inspectorul general al IGSU privind modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu în cazul unor lucrători ISUJ Suceava (ianuarie 2017) și un control privind unele aspecte sesizate de către personalul unității subordonate (martie 2018).
Constatările efectuate de comisia de control… SUB TĂCERE. De ce?
Întrebarea nr.2: Din informațiile pe care le deținem, ca răspuns a petițiilor/rapoartelor înaintate de angajați ai inspectoratului, în primăvara acestui an, 2018, la ISU Suceava, a descins o comisie de control a IGSU. Vă rugăm să precizați constatările efectuate de această comisie și, mai ales, măsurile care s-au luat pentru rezolvarea situației.
Răspunsul MAI: În urma ultimului control s-a solicitat Centrului de Psihosociologie al MAI efectuarea unei diagnoze de climat organizațional care să cuprindă întreg inspectoratul și subunitățile acestuia, urmând ca, în funcție de rezultate, să fie dispuse măsurile corective adecvate. Evaluarea respectivă este deja în curs de derulare.
După cum observați, aghiotanții ministrului de resort se prefac că nu au înțeles întrebarea și ignoră voit a dezvălui cele constatate de comisia de control a IGSU. Domnilor, ne refeream taman la acel raport stufos în care se confirmau reclamațiile bieților angajați terorizați. Raport ascuns de ochii ministrului de resort. În plus, culmea tupeului, cei care au redactat raspunsurile în numele ministrului de resort, susțin că o diagnoză va face lumină în situația de la Suceava. Carevasăzică o comisie de psihologi va avea ultimul cuvânt peste cel ar unor ofițeri specializați în controlul problemelor specifice unor subunități de pompieri? Noaptea minții!
Din câte cunoaștem, inspectorul-șef respectiv și-a înaintat raportul de pensie tocmai pentru că ministrul de resort, sătul de postura jenantă în care a fost pus din cauza situației conflictuale de la nivelul ISU Suceava, nu a mai stat la discuții cu acesta sau protectorul său și a acționat în consecință. Respect, Doamnă ministru, pentru implicare!
IGSU a considerat că la Suceava sunt întrunite circumstanțele pentru prelungirea rămânerii în activitate?????
Întrebarea nr.3: Inspectorul-șef al ISU Suceava, Generalul Ion Burlui trebuia, conform legii, să treacă în rezervă cu drept de pensie din luna mai a acestui an. Din informațiile noastre, Domnia Sa este încă în activitate beneficiind de o prelungire pentru rămânerea în activitate ca ofițer, chiar din partea Ministrului Afacerilor Interne. Având în vedere situația tensionată de la nivelul ISU Suceava, dintre inspectorul-șef și angajații inspectoratului, situație care s-a reflectat în ultimii ani și în presa locală de multe ori, vă rugăm să precizați care au fost motivele care au stat la baza deciziei de prelungire a rămânerii în activitate a Generalului Ion Burlui.
Răspunsul MAI: La punctul 3 al cererii dvs. precizăm că, întrucât Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a considerat că sunt întrunite circumstanțele aprobării anuale a prelungirii rămânerii în activitate a inspectorului șef menționat, Ministerul Afacerilor Interne a dispus în consecință, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Interesant răspuns. Conform afirmațiilor de mai sus, cei din conducerea IGSU suferă probabil de tulburări de personalitate. Adică, așa cum recunosc și cei de la MAI, ISU Suceava a fost în ultimii ani un soi de Mecca pentru comisiile de control ale IGSU și altor foruri abilitate, dar, în ciuda celor constatate, s-a considerat că inspectorul-șef sucevean e numai bun pentru rămânerea în activitate. Să fie oare adevărat?
În loc de concluzii
Una peste alta, cei care au formulat răspunsurile de mai sus în numele ministrului Carmen Dan, sunt personaje ale căror intenții par cel puțin dubioase. Surse sigure confirmă că ministrul Carmen Dan s-a implicat pentru rezolvarea situației tensionate de la ISU Suceava. Fără implicarea Domniei Sale, pompierii suceveni ar fi rămas probabil încă cel puțin un an în aceeași situație dificilă.
Modul deloc întâmplător în care s-a evitat precizarea celor constatate de ultima comisie care a “călcat” ISU Bucovina este cel puțin pueril. Întrebarea a fost extrem de clară și precisă. Probabil capetele luminate responsabile de imaginea Ministerului și-au dat seama că ar fi prea mult să afirme că cele constatate nu pot fi date publicității și le-a luat cam 30 de zile pentru a găsi soluția cum să mai acopere ce se mai poate din situația de la Suceava: simplu! Ignorând întrebarea care cere precizarea clară a celor constatate și aruncând mâța moartă în ograda IGSU.
La faptul că vă puneți ministrul, adică superiorul direct, într-o situație puțin spus penibilă, v-ați gândit, stimați “consilieri”? Sau până la Ministru, aveți alți “șefi” cărora le sunteți fideli deoarece au cunoștințe temeinice de căzut în picioare când se cutremură guverne?
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.