De ce măsuri de protecție au beneficiat pompierii paramedici care au intervenit la miting, domnule Arafat?

Joi, 16 August 2018București
Autor: Ioana Anamaria Ungur

De ce masuri de protectie au beneficiat pompierii paramedici care au intervenit la miting  domnule Arafat | imaginea 1 Am asistat cu stupoare la evenimentele petrecute în România în ultima săptămână. Fiind o revistă care relatează aspecte legate de profesia pompierilor militari, deși independentă și nesubordonată IGSU sau DSU, din respect pentru ei și regulamentele cărora se supun, ne-am ferit să comentăm pe seama mitingului desfășurat pe data de 10 august a.c. în Capitală.

Dar, întrucât lucrurile au degenerat și implicațiile încep să aducă a scandal ce atinge, indirect, imaginea celor mai iubiți militari ai României (prin anumite insituții care coordonează pompierii sau prin asocierea lor cu alte Arme din MAI), credem că a sosit timpul să punem măcar câteva întrebări.

Nu suntem medici, nu suntem nici chimiști, nici jandarmi și nici măcar experți în modalitățile de reprimare a revoltei maselor. Cu toate acestea, nu putem să nu observăm câteva aspecte:

  1. Departamentul pentru Situații de Urgență a dat un comunicat, la 5 zile după incidentele de la mitingul din data de 10 august a.c., la presiunea presei care a publicat părerea unor medici cu privire la efectele expunerii oamenilor pe termen scurt, mediu și lung la gazele lacrimogene utilizate de Jandarmeria română. Comunicatul DSU este cel puțin ciudat având în vedere că în acesta se precizează: “conducerea DSU a luat legătura cu fabricanții substanțelor utilizate, care au confirmat faptul că substanțele indicate sunt fabricate conform standardelor Europene și internaționale. De asemenea, fabricanții au subliniat că astfel de substanțe, precum O – Chlorobenzylidenenmalonnitrile, cunoscute sub denumirea CS, sunt folosite și de alte forțe de ordine din Europa și din lume”. Onorată conducere DSU, de ce ați luat legătura cu fabricanții substanțelor utilizate abia după miting? De ce nu ați cerut precizări clare înainte de miting, în cadrul ședințelor operative, din partea colegilor/subordonaților de la Jandarmerie care ar trebui să știe exact ce efecte produce armamentul din dotare? De ce solicitați specificațiile tehnice ale produsului în a 5-a zi după protest și nu înainte de protest, cum era firesc pentru o bună gestionare a situației dar și pentru protecția pompierilor paramedici?

  2. Atât timp cât ați asigurat asistența medicală pe perioada mitingului, DOAR CU POMPIERI MILITARI și POMPIERI MILITARI PARAMEDICI, fără amestecul angajaților de la Serviciul de Ambulanță, oare nu trebuia să știți dinainte cu ce substanțe va acționa Janadarmeria și să cunoașteți în amănunt efectele acestora? Sau ați aflat totul după, sau nici după, precum la Colectiv?

  3. În asemenea situații, persoanele gazate ar trebui să fi fost supuse unor PROTOCOALE DE DECONTAMINARE. Nu o spunem noi, o spun public specialiști consultați de mass media centrală. Spre exemplu Elena Copaciu, doctor în științe medicale, conferențiar universitar la UMF Carol Davila, consultată de Digi24, precizează referindu-se la substanțele utilizate în cadrul mitingului din 10 august că “pe termenul imediat, oamenii trebuiau să ştie - şi medicii care îi îngrijesc - ce să facă pentru a controla simptomele cât mai repede şi obligatoriu este să li se transmită oamenilor protocolul de decontaminare, acestea sunt arme chimice, aşa e încadrarea lor”. S-au efectuat aceste protocoale? CUM din moment ce conducerea DSU afirmă că a aflat abia în a 5-a zi de la evenimente date despre caracteristicile substanțelor folosite pe timpul manifestației?

  4. În cadrul ședințelor operative premergătoare mitingului s-a adus la cunoștința pompierilor militari faptul că Jandarmeria urmează a acționa cu substanțe iritante, în cazul în care situația ar scăpa de sub control? Au fost pregătiți pompierii militari pentru a realiza decontaminarea persoanelor gazate? În ce a constat această pregătire?

  5. În cadrul ședințelor operative s-au făcut precizări clare legate de concentrațiile de gaze care ar putea fi folosite dar și riscurile la care se expun cei care intervin pentru salvarea potențialelor victime? Sau ca de obicei pentru că sunt militari și nu au dreptul să comenteze, pompierii au fost băgați la înaintare cu pumnul în gură? Pompierii militari paramedici au beneficiat de vreo măsură de protecție în timp ce acordau primul ajutor persoanelor “gazate”? Au beneficiat pompierii militari paramedici de măști de gaze în momentul când au intervenit în acordarea primului ajutor protestatarilor afectați de gazele lacrimogene sau s-au protejat precum civilii cu o mască chirurgicală, eventual o batistă?

Iată câteva întrebări pe cât de incomode, pe atât de dureroase. Pompierul român a ajuns un salahor pe moșia unor politicieni infatuați. Ca de fiecare dată, cea mai iubită Armă din MAI, cei care alină acolo unde jandarmul rănește apărându-și superiorii, cei care își apără semenii fie ei politicieni, oameni simpli sau chiar huligani, cei care apără viața cu prețul vieții lor, au fost expuși fără apărare în cadrul mitingului din 10 august la aceleași tratamente ca și protestatarii. Nu pentru că erau huligani ci pentru că rolul lor era să salveze.

Da, am citit și noi, efectele gazelor folosite de jandarmi sunt “superficiale”, garantează producătorul asta, DACĂ EXPUNEREA NU ESTE DE LUNGĂ DURATĂ. Ceea ce nu intră în discuție referitor la mitingul din 10 august a.c.. Ba, mai mult, au fost zone ale Capitalei în care în jurul orei 23.00 pompierii paramedici nu puteau să intervină din cauza aerului irespirabil. Dar totul trece dacă ne spălăm cu apă, nu-i așa? Oare? Asta o știați și înainte de miting când ați angajat pompierii paramedici într-o astfel de misiune? Din câte se afirmă în comunicatul DSU postat pe pagina oficială de Facebook a insituției, date despre efectele gazelor respective s-au obținut pe 15 august a.c.. Deh, nici la Colectiv nu s-a știut ce arde…

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.