Moș Crăciun există!

Miercuri, 26 Decembrie 2018Bacău
Sursa Foto: ISU Bacău

Mos Craciun exista | imaginea 1 Două familii din comuna Poduri, sat Valea Șoșii, au fost vizitate de Moş Crăciun prin intermediul nostru, al pompierilor militari.

Gestul făcut de salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti, Gărzii de Intervenţie Comăneşti și Punctul de lucru Brusturoasa nu este singular, ei desfăşurând astfel de activităţi şi în anii trecuţi, când, au înlesnit venirea lui Moş Crăciun în căminele unor familii cu posibilităţi materiale reduse.

În acest an, de cadourile oferite de pompieri se bucură opt copii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 7 ani.

Prin ajutorul pe care îl acordăm în astfel de cazuri dorim să redăm lumina din ochii celor mai puţin binecuvântaţi de soartă, să îi facem să nu se simtă abandonaţi, dar şi să fim un exemplu pentru comunitate. Pentru că în noi stă puterea de a schimba ceva şi de a-i ajuta pe cei de lângă noi mai puţin norocoşi.

Salvatorii au fost însoțiți și de reprezentanți ai Consiliului Local Poduri care i-au ajutat pe militari să identifice familiile cu posibilități modeste de întreținere.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.