Un abuz de competența DNA: scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU

Vineri, 28 Decembrie 2018București
Autor: Ioana Anamaria Ungur

Un abuz de competenta DNA  scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU | imaginea 1 La data de 19 decembrie a.c., redacția noastră s-a adresat atât Ministerului Afacerilor Interne cât și Guvernului României solicitând răspuns la câteva întrebări referitoare la modul ilegal și abuziv în care este scos la concurs postul de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Le puteți vedea la finalul acestui articol.

Fișa postului prevede una, anunțul de concurs alta

Guvernul a declinat competența răspunsurilor celor din ministerul de resort și ne-a comunicat rapid, chiar a doua zi, acest fapt. Cei de la MAI însă, așa cum ne-am obișnuit, au profitat din plin de termenul legal prevăzut de Legea 5442001 dar și de zilele libere ale perioadei de sărbători. NU, nu vă imaginați că au pierdut timpul, au fost mult prea preocupați să dreagă pocinogul cu postul scos la concurs fără a exista o fișă a postului. Așa că s-au dat peste cap pentru a fabrica peste noapte un Ordin de ministru care să aprobe fișa postului, și, probabil, o fișă a postului întocmită la foc automat de geniile din cadrul IGSU care nu au apucat să facă acest lucru de la reorganizarea instituției.

Ce a ieșit? Un pocinog și mai mare pentru că, stupoare, condițiile publicate în Monitorul Oficial nu sunt aceleași cu cele publicate în anunțul de concurs. Sau mai degrabă cele din anunț nu se regăsesc în fișa postului publicată în Monitor.

Deținerea autorizației ORNISS nu e obligatorie așa cum specifica anunțul pentru ocuparea postului de inspector general

Iată că, deși ministerul e în plin scandal al retragerii nemotivate a autorizațiilor ORNISS, reprezentanții MAI încă își mai permit să scoată posturi la concurs prezentând cerințe abuzive. Arătam într-unul din articolele noastre că una din condițiile eliminatorii ce se regăsea în textul anunțului pentru scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU, era “SĂ DEȚINĂ autorizație de acces la informații clasificate.

După sesizările noastre, căutând probabil s-o dreagă, ministrul Carmen Dan a aprobat printr-un ordin emis la data de, culmea, 20 decembrie a.c. - la 6 zile DUPĂ scoaterea postului la concurs, respectiv în ULTIMA ZI de depunere a cererilor de înscriere, o fișă a postului care prevede ca un candidat la această funcție “să dețină/să obțină” - ce diferență, Doamnă! - autorizație de acces la informații clasificate. O formulare lăudabilă și mai puțin abuzivă. Ce bine era dacă se regăsea și în textul anunțului de concurs. O fi fost o “scăpare” sau o prevedere menită să elimine din start eventuali candidați incomzi?

15 ani vechime în muncă din care 15 ani în MAI, vs 12 ani, din care minim 7 în MAI

Nici condițiile de vechime în muncă cerute în textului anunțului pentru scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU nu sunt conforme cu cele din fișa postului publicată în Monitorul Oficial. În textul anunțului se cereau 12 ani vechime în muncă din care minim 7 ani în MAI, în fișa postului aferentă funcției de inspector general se prevăd 15 ani vechime în muncă din care 15 ani în cadrul MAI.

Cam multe scăpări. Cam multe inadvertențe. Un haos creat fie intenționat, fie din prostie, dar care este, în mod cert, de competența Direcției Naționale Anticorupție. Este vorba de un post important, deblocat ca prin minune după ani, și scos la concurs pe repede înainte cu “omisiunile/scăpările”/ilegalitățile de rigoare.

Altă inadvertență: pregătirea de bază a candidatului la funcția de inspector general

În anunțul pentru scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU, candidatul trebuie să aibă ca pregătire de bază studii universitare militare sau civile în domenii precum matematică, științe ale naturii, științe inginerești și științe sociale. În textul aprobat de doamna Carmen Dan, se precizează fără echivoc ce pregătire de bază trebuie să aibă candidatul. Paleta studiilor universitare menționate aici este extrem de vastă (vezi foto): matematică, informatică, fizică, chimie, calculatoare, inginerie, drept, științe administrative, cibernetică, economie, finanțe, management etc..

Un abuz de competenta DNA  scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU | imaginea 2

Condițiile de concurs ilegale - un abuz

Luând în considerare cele arătate mai sus, la nivelul MAI se bate manșa abuzului în serviciu prin modalitatea ilegală, abuzivă și defectuoasă prin care s-a produs scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU. Postul a fost blocat ani la rând, fiind deblocat recent, și scos la concurs într-o situație haotică, cu cerințe neconforme cu legislația în vigoare.

Anunțul pentru scoaterea la concurs a postului de inspector general al IGSU, a fost publicat la data de 14 decembrie a.c., pe siteul Ministerului Afacerilor Interne. Din moment ce fișa postului a fost aprobată abia la data de 20 decembrie, în baza cărei fișe a postului a fost scos postul la concurs?

Ordinul de ministru care aprobă această fișă nu abrogă un alt ordin de ministru existent pentru aprobarea fișei postului, deci, fie mai există o fișă a postului aprobată printr-un alt ordin de ministru care nu a fost abrogat, fie singura fișă a postului pentru funcția de inspector general este cea aprobată în 20 decembrie, dar atunci, în baza cărei fișe a postului a fost scos postul la concurs la data de 14 decembrie. Din câte cunoaștem, în România, legea penală mai blândă este singura care poate acționa retroactiv.

Întrebări fără răspuns. Și totuși, cine răspunde pentru situația creată? Cum își permite MAI să scoată la concurs un post și abia apoi să fie fabricată/aprobată fișa postului? Cum își permite MAI să scoată la concurs un post ale cărui cerințe din anunț sunt diferite de cele ale fișei postului aprobate de ministru?

Având în vedere că este vorba de un concurs organizat pentru ocuparea unei funcții de conducere a unei insituții militare prin care se derulează de câțiva ani, în cadrul programelor de dotare cu tehnică modernă atât a IGSU dar și a altor structuri ale MAI și chiar ale Ministerului Sănătății, sume mari de bani în vederea diverselor achiziții publice, considerăm că astfel de “greșeli” (DACĂ sunt greșeli) ca cele arătate mai sus sunt inadmisibile. Modul în care este organizat acest concurs este din start abuziv. Singurii competenți să facă lumină în acest caz sunt procurorii DNA.

Întrebările incomode ale Agendei Pompierului care au stârnit agitație în MAI și IGSU

“Către,

Ministerul Afacerilor Interne,

Subsemnata, Ioana Anamaria Ungur, redactor-șef al revistei Agenda Pompierului, prin prezenta vă solicităm respectuos să ne răspundeți la câteva întrebări referitoare la scoaterea la concurs a postului de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență:

1 - HG nr. 1490 din 9 septembrie 2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă prevede la articolul 14, aliniatul 1: Conducerea Inspectoratului General se exercită de către inspectorul general, NUMIT prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne. În baza cărui act normativ acest post este scos la concurs având în vedere că legea prevede NUMIREA inspectorului general de către premier?

2 - În anul 2011, prin Decizia nr. 682011 privind numirea domnului Lucaciu Marcel-Sorin în funcția de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, inspectorul general era NUMIT. Vă rugăm să ne comunicați ce articole de lege au fost modificate, astfel încât în prezent, inspectorul general nu poate fi numit ci trebuie să susțină un concurs în prealabil.

3 - În baza cărui act normativ este Ministerul Afacerilor Interne abilitat să organizeze concursul pentru ocuparea unui post pentru care Premierul efectuează numirea?

4 - Legea nr.121 din 16 octombrie 1996, privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, lege în vigoare, neabrogată, prevede la articolul 4, aliniatul (3): Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari este condus de un OFIȚER DE POMPIERI, în calitate de comandant al Corpului Pompierilor Militari.

Indicați actul normativ care permite exercitarea conducerii IGSU de un ofițer de la altă Armă, având în vedere că, inclusiv Statutul cadrelor militare-Legea 801995 la Articolul 84 prevede: ”(1)Trecerea ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor DINTR-O ARMĂ, serviciu sau specialitate militară ÎN ALTA se poate efectua, în raport cu nevoile armatei, DUPĂ OBȚINEREA UNEI PREGĂTIRI CORESPUNZĂTOARE, prin una dintre următoarele forme: a)absolvirea, cu diplomă de licență, a unei academii militare sau a unei instituții civile de învățământ superior CU PROFIL CORESPUNZĂTOR ARMELOR, serviciilor și SPECIALITĂȚILOR MILITARE necesare armatei ori a unor instituții militare de învățământ pentru formarea ofițerilor, de către cei care nu au avut studii de acest nivel; b)absolvirea unui curs de perfecționare a pregătirii sau de specializare cu durata de minimum 3 luni, urmată de un stagiu practic neîntrerupt de cel puțin 2 ani în noua armă, serviciu sau specialitate militară, pe timpul căruia să fi fost apreciați cu calificativul cel puțin “bun”.”

De ce aceste prevederi din Legea 80 nu se regăsesc în condițiile eliminatorii de concurs?

5 - În prezent, dar și în perioada 2016-2017, IGSU a fost condus de un ofițer aparținând altei Arme decât Arma Pompieri. Vă rugăm să ne comunicați actul normativ care permite unui ministru al afacerilor interne să își asume a propune premierului spre numire/împuternicire, în funcția de inspector geneal al IGSU, ofițeri care nu aparțin Armei Pompieri așa cum prevede legislația în vigoare.

6 - Care este actul normativ care prevede obligativitatea deținerii de către candidați a unei autorizații de acces la informații clasificate. Această condiție este discriminatorie pentru cei care doresc să se înscrie dar au autorizația expirată sau sunt în evaluare, dat fiind faptul că un proces de validare sau revalidare poate dura luni de zile.

7 - Vă rugăm să ne comunicați numărul și data Ordinului de Ministru prin care fiișele postului pentru inspector general, prim-adjunct inspector general si adjunct inspector general al IGSU au fost aprobate, conform prevederilor HG 6062016 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.4902004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și a Hotărârii Guvernului nr. 1.4922004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste.

Actul normativ menționat mai sus prevede la articolul 12 că “Atribuțiile specifice structurilor din cadrul Inspectoratului General și fișele posturilor personalului din conducerea acestuia se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Am solicitat și IGSU fișa postului pentru funcția de inspector general dar și ordinul de ministru care o aprobă. Nu s-a grăbit nimeni să răspundă. Nici nu avea ce. Răspunsul l-am găsit în Monitorul Oficial. Dar nu lămurește situația. Dimpotrivă. Naște noi întrebări incomode despre ilegalitățile din sistem.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.