Pompierii amenințați cu DGPI dacă mai citesc Agenda Pompierului sau pagina Sindicatului “Diamantul”

Joi, 31 Ianuarie 2019București
Autor: Ioana Anamaria Ungur

Pompierii amenintati cu DGPI daca mai citesc Agenda Pompierului sau pagina Sindicatului  Diamantul | imaginea 1 De câteva săptămâni, cititorii noștri ne-au semnalat frecvent faptul că sunt amenințați de șefi să nu mai citescă revista Agenda Pompierului. Desigur, ne-am obișnuit de-a lungul celor 6 ani de activitate ca unii vajnici ofițeri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sau unii civili/demnitari orgolioși din Departamentul pentru Situații de Urgență să practice astfel de amenințări atunci când adevărul spus de publicația noastră le rănea mândria sau le leza interesele.

Inițial, amenințați cu sancțiuni și judecată în Consilii de Onoare…

Astfel de fenomene au venit în valuri și tot în valuri s-au stins întrucât nici măcar cei care le-au demarat nu au fost atât de inconștienți să nu realizeze că nu poți impune unui om ce să citească. Nici măcar unui militar. De altfel, în Legea nr. 801995 privind statutul cadrelor militare la Secțiunea “Interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi” nu am regăsit nicăieri vreun paragraf care să le interzică militarilor dreptul la informație și nici dreptul de a se adresa justiției pentru a-și recupera drepturile salariale de care sunt privați de către comandanții lor.

Nu poți obliga un om, fie el și militar să muncească fără a-l remunera sub pretextul că e militar și nu are voie să cârtească. Nu scrie nicăieri. Omul are dreptul să fie informat, are dreptul să facă apel la Justiție iar cele peste 2000 de procese intentate de pompieri IGSU, stau mărturie în acest sens.

Curtea Constituțională: militarii judecați conform legii, nu regulamentelor militare

De altfel, recent, Curtea Constituțională a României, le-a luat din mână mai marilor pompierilor baubaul cu Consiliile de Onoare și Consiliile de Judecată care îi condamnau pe “rebeli” în baza regulamentelor militare. Astfel, Curtea Constituțională a decis la 29 ianuarie a.c., cu unanimitate de voturi că dispozițiile art.34 și art.35 alin.(3) din Legea nr.801995 privind statutul cadrelor militare sunt neconstituționale.

Sic! Carevasăzică “rebelii” pot fi sancționați doar conform legilor nu regulamentelor militare. Da, sună un pic a civilie. Dar la cât se încalcă Legea 80 în MAI, mai contează? Hai, liberare!

… mai nou, amenințați cu 2 ș’un sfert

Se pare că, mai nou, după principiul, la oameni noi, practici noi, mijloacele de reprimare a nemulțumirilor militarilor s-au “elevat”. Legea 80 nu mai reprezintă un aliat de nădejde pentru cei care își doresc să îngenuncheze cei mai iubiți militari ai României.

Aceștia au prins curaj grație faptului că au fost informați și știu ce au și ce nu au dreptul să facă. Și, dacă tot nu mai ține cu Legea 80 și Consiliile de Onoare sau Judecată, auzim cu surprindere că, de la o vreme, pompierii sunt amenințați că dacă mai citesc sau comentează la articolele scrise de revista Agenda Pompierului sau la postările de pe pagina de Facebook a Sindicatului Polițiștilor “Diamantul” - sindicat cunoscut ca promotorul a numeroase procese pentru recuperarea drepturilor salariale în instanță - vor fi dați pe mâna Direcției Generale de Protecție Internă!!! Și, ulterior, bineînțeles, ejectați din sistem.

Faptele de vitejie ale angajaților DGPI nu au rămas în anonimat. La cum au “zburat” avizele ORNISS anul trecut, bună parte după mitingul din 10 august 2018, era și culmea ca toți cei vizați să tacă. Dar chiar acolo ați ajuns distinși ofițeri de informații sau contra informații, să funcționați pe post de bau-bau? Dacă nu aveați cunoștință de astfel de practici, poate ar trebui să luați măsuri, să vă interesați și să le bateți măcar obrazul acelor pseudo-comandanți care își amenință subordonații cu “mușchii” domniilor voastre.

Noi suntem convinși că un ofițer de informații are treburi mult mai importante de făcut decât să se coboare la nivelul de a urmări niște amărâți de subofițeri, vai, mama lor, care citesc, cautând să se informeze cât mai bine ce modalități LEGALE au de a-și recupera drepturile salariale de care sunt privați. Poate n-ar fi rău să verificați unde s-au scurs acei bani, de n-au mai ajuns la oameni, sau să luați măsuri împotriva comandanților care nu pontează orele lucrate suplimentar așa cum prevede legea.

Inspectorul general și jurnaliștii care nu știu ce scriu

Nu ne mai miră nimic. Lucrurile se leagă. Întâmplător, deunăzi, inspectorul general al IGSU, generalul Dan Paul Iamandi, a poposit la bilanțul ISU Suceava. Cu acest prilej, nu a scăpat ocazia, după modelul șefului său nemijlocit, Raed Arafat, să spună celor care și-au dorit să îl asculte, să nu ia în seamă fițuica Agenda Pompierului pentru că în opinia Domniei Sale, subsemnata, nu știe ce scrie!??!

Îmi rezerv dreptul de a nu comenta, dar vă mulțumesc pentru “apreciere”.

Dacă Agenda Pompierului nu scria adevărul și dacă cele scrise nu aveau o bază reală și legală, suntem siguri că și Dumneavoastră și oricare din șefii mijlociți sau nemijlociți pe care îi aveți, ați fi combătut cu ARGUMENTE, cele scrise de această publicație incomodă. În lipsa argumentelor, vă rămâne bârfa. Noi o trecem cu vederea. După posibilități, domnule general!

Ne rezervăm însă dreptul de a apăra Pompierii, chiar și atunci când poate colegi din presă îi atacă neînțelegând în totalitatea misiunile lor (vezi Apuseni, vezi Colectiv, vezi incendiul de la Episcopia Greco-Catolică Oradea etc.), la a scrie despre sublima lor profesie, la a le acorda câte o Diplomă de Onoare în semn de recunoștință pentru curajul și dăruirea lor. Și, pentru informarea Dumneavoastră, am fost singura publicație care a făcut asta în toată istoria Pompierilor. Singura care a acordat atât de multă atenție acestor oameni minunați. Vă respectăm opțiunea de a nu ne aprecia. O fac ei, și le mulțumim!

Și încă ceva: Agenda Pompierului nu are pretenția de a reprezenta Pompierii. Noi, ca publicație, doar îi iubim și dacă prezentăm ceva, prezentăm rănile lor. Faptul că ei se regăsesc în rândurile noastre, nu e culpa noastră. Desigur, nu ne așteptăm să înțelegeți asta.

Din fericire sau nefericire, inspectorul general nu este singurul general nemulțumit de Agenda Pompierului. Ne pare rău, că supărăm cu adevăruri dureroase. Intenția era să vă sensibilizăm și să vă facem mai receptivi la nevoile oamenilor pe care îi conduceți, nu să vă îndârjim. Din păcate, nu am reușit.

Audacia et devotio, domnilor generali!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.