Scrisoarea dureroasă a unui pompier către ministrul de interne: “Doamnă ministru, umilințele ne-au adus în genunchi…”

Doamnă ministru,

Vă scriu eu, pompierul român, acel ostaș pe care vă bazați în situații critice, numitele situații de urgență. Sunt un pompier militar bătrân, care am înfruntat multe și am executat fără să cârtesc ordine, care am la activ sute de misiuni și care am avut șansa să scot pe brațe, oameni din foc.

Mi-aduc aminte momentul în care am jurat credință Patriei, un moment în care mândria de a fi militar s-a împletit cu bucuria de a fi pompier. Am rămas un militar de modă veche care ani la rând am atins cu mâna tremurând drapelul sfânt al țării pentru că pe el vedeam sângele jertfit de eroii neamului pentru ca noi azi să fim liberi și demni. Tânăr fiind, îmi doream la rândul meu să fiu un erou, să salvez vieți. Meseria pe care am ales-o a fost Crezul meu.

Doamnă ministru, am ajuns să vă scriu în genunchi pentru că în genunchi ne-au adus pe toți umilințele repetate la care suntem supuși. Suntem militari, și răbdăm orice, până la umilință. Mă aflu în pragul pensionării, pentru mine este prea târziu, dar vin din urmă generații tinere care, așa cum eram eu odată, îmbrățișează meseria de pompier cu speranțe și vise pe care nu are nimeni dreptul să le năruie.

Doamnă ministru, un militar nu obosește să lupte pentru țara lui, un pompier nu e niciodată destul de obosit pentru a nu mai salva o viață, dar umilințele repetate, reușesc să stingă credința pe care o avem în statutul nostru de militar, de salvator. Când m-am “înrolat” pompier, purtam încă uniforma kaki iar în curtea unității domnea bătrâna doamnă: APCA. La intervenții mergea plină de pompieri, și, Slavă Domnului, am făcut față împreună la multe incendii. Azi avem tehnică nouă din belșug, dar autospecialele sunt goale. La intervenții ajungem cel mult doi pe o mașină iar oamenii se uită la noi întâi disperați, apoi revoltați. Am asistat în tăcere la ce a urmat după schimbarea programului de lucru. Nu am cârtit. Era clar un gest disperat al unor comandanți care căutau astfel să facă față cerințelor impuse de nevoia de încadrare a ambulanțelor SMURD, bazându-se pe faptul că toți aveam nevoie de un ban în plus.

Tăceam când colegii mei mai tineri își manifestau revolta. Eu am prins vremuri și mai grele, au fost momente când munceam 24 cu 24 dar o făceam cu drag, pentru că mă simțeam respectat. Suntem militari iar această calitate nu se pierde în timpul liber. Da, e datoria noastră să “dăm de la noi” pentru binele cetățenilor. Dar, Dumneavoastră, doamnă ministru, ce ne dați?

Ce bine dau pentru imaginea ministerului pe care cu mândrie îl conduceți imaginile cu pompieri cu fața plină de funingine sau cu țurțuri pe caschetă, v-ați gândit oare cât muncesc acești oameni într-un an? V-ați gândit vreodată că acești oameni lucrează până spre 400 de ore suplimentare într-un an și nu le sunt plătite decât vreo 100, și acelea cu chiu cu vai? Doamnă ministru, sunt oameni, au și ei dureri, au și ei rate de plătit, au boli, unele profesionale care îi seceră la locul de muncă sau imediat ce ies la pensie, au copii care cresc și pe care atunci când îi strâng la piept nu știu dacă nu cumva o fac pentru ultima dată.

Doamnă ministru, pompierii au fost în ultimii ani bătaia de joc a celor care i-au condus și care au fost de acord, de dragul unei funcții să admită că totul merge bine fără să aibă curajul să vă spună durerile a zeci de mii de oameni. Nu nemulțumiri. Dureri. Dureri pe care nici Domnia voastră și nici alți miniștri de resort nu ați vrut să le auziți.

Într-un final, apare în presă, prezentat chiar de colegii din IGSU, un fenomen care macină Arma de multă vreme: lipsa de personal. Finalul acesta înseamnă că au ajuns la concluzia că e prea riscant să își asume în continuare lipsa de personal de dragul unei funcții sau pentru bunul mers al conceptului SMURD. Dar, doamnă ministru, oamenii de pe intervenție sunt epuizați de multă vreme. Vorbim despre situații în care mașinile de intervenție ruginesc în curte pentru că nu pot fi încadrate. Când au fost achiziționate s-a gândit cineva că suntem prea puțini? I-a păsat cuiva?

Doamnă ministru, nu diversitatea misiunilor omoară un pompier militar, ci umilința la care e supus. Când m-am angajat militar pompier, “Biblia” noastră a fost Statutul Cadrelor militare, legea care definea esența noastră, completată de Legea Corpului Pompierilor Militari, ambele, acte normative la redactarea cărora au participat militari profesioniști, oameni care știau cu ce se mănâncă meseria aceasta. Azi suntem conduși după o serie de ordine care nu țin cont de aceste legi fundamentale. Azi, statutul de militar este asimilat statutului de angajat fără drepturi. După peste 20 de ani petrecuți sub stindardul Pompierilor mă retrag îndurerat și deznădăjduit. Am avut diverși comandanți și vă spun cu siguranță că un comandant are datoria morală și legală de a apăra și respecta onoarea și demnitatea subordonaților săi. Azi, drepturile subordonaților pompieri nu le mai apără nimeni. Comandanții care au avut curajul să facă asta au părăsit sistemul scârbiți înainte de a ajunge în situația de a nu se mai putea uita în ochii oamenilor pe care îi conduceau și care își puneau speranța în ei.

Doamnă ministru, ani la rând am fost conduși pentru 6 luni sau un an de diverși ofițeri care au folosit scaunul pe care îl ocupau pe post de trambulină către o stea de general sau o pensie consistentă. Vremelnicia și obediența au instaurat un haos în acest sistem. Dornici să intre în grațiile secretarului de stat Raed Arafat, comandanții noștri de teamă sau din interes au considerat de cuviință să stoarcă și ultima picătură din noi pentru a-și demonstra eficiența. Azi, nevoile pompierilor militari se limitează la necesitățile pentru buna funcționare a sistemului SMURD, iar comandanții noștri, subscriu în tăcere la asta. Doamnă ministru, pompierii înseamnă oameni, înseamnă militari, înseamnă mult mai mult decât SMURD.

Ce încredere putem avea noi, militarii pompieri în Dumneavoastră ca ministru când de la an la an am fost transformați în sclavi, când nimeni nu ține cont de drepturile noastre, când singura șansă de a ne căuta dreptatea este să apelăm la Justiție? Credeți că pentru un militar e o “onoare” să ajungă să-și acționeze în instanță superiorii? Ce încredere mai poate avea un militar în Dumneavoastră, doamnă ministru, când pentru “tupeul” de a-și cere drepturile salariale legale un militar devine un proscris al sistemului, este pus la zid iar din partea ministerului nu a venit niciun ordin care să susțină recompensarea muncii noastre?

Înțeleg că interimatele sunt pe cale să ia sfârșit. Că v-ați gândit și la noi și ați ajuns la concluzia că avem nevoie, ca Armă, de stabilitate, de un comandant, al nostru, care să ne apere și să ne conducă, nu pentru o perioadă determinată. Doamnă ministru, ce încredere putem să avem noi în acest viitor comandant, oricare ar fi acesta, cât timp de la bun început neregulile în organizarea concursului sunt izbitoare? Ce încredere putem avea noi, pompierii, când situația în care a ajuns acest sistem se datorează tocmai comandanților care au fost dispuși la orice pentru a nu plăti cu capul îndrăznind să apere drepturile subordonaților?

Doamnă ministru, pompierii militari nu sunt niște leneși așa cum unii demnnitari încearcă să lase de înțeles, și nu se dau în lături de la munca suplimentară! Dacă ar fi făcut-o ambulanțele SMURD ar fi fost de mult trase pe dreapta! Sunt doar copleșiți de numărul mare de ore suplimentare și de nedreptatea de a nu fi remunerați corespunzător. Verificați Dumneavoastră, doamnă ministru, doar aveți pârghiile necesare, câte ore suplimentare muncește un pompier într-un an și câte din acestea sunt plătite. Pompierii militari sunt militarii țării, ei nu ar trebuie să slujească intersele personale ale nimănui.

Iertați, rândurile, dacă au adus supărare. Încercați să ne priviți cu sufletul, așa cum și noi privim fiecare om sau fiecare vietate pe care o salvăm. Pompierul român nu va fi niciodată în grevă, nu pentru că îl obligă o lege, ci pentru că meseria de pompier e un concept de viață asumat la care militarul nu va renunța niciodată, nici măcar la pensie.

Cu respect, Doamnă ministru,

Un bătrân pompier militar.

Comentariile sunt de prisos. Audacia et devotio!

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.