Ajutor umanitar pentru 9 familii din Munţii Apuseni
Sursa Foto: ISU Hunedoara
„Înțelepciunea vieții e simplă: Fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine decât înainte„ - Nicolae Iorga
În luna februarie, a.c., pompierii Secției Ilia și ai Stației Brad din cadrul ISU Hunedoara au acordat ajutor umanitar celor 9 familii din 3 cătune risipite pe culmile Munților Apuseni. Pompierii salvatori au umplut ranițele cu pâine, făină, ulei, fructe, orez, zahăr, biscuiți, dulciuri, apă și petrol lampant. Pentru a ajunge la locuitorii izolați, din localitățile Deleni, Prihodiște și Brășeu, pompierii au parcurs 46 de kilometri cu autospeciale de primă intervenție, iar următorii aproximativ 4 kilometri pe jos.
Cu această ocazie pompierii au desfășurat și activități de recunoaștere în teren și s-au asigurat că oamenii, majoritatea vârstnici, știu cum să prevină izbucnirea unui incendiu în gospodării.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.