Pompierii fără șef: Împuternicirea generalului Dan Paul Iamandi a expirat. Numirea nu a apărut!

Luni, 04 Februarie 2019București

Pompierii fara sef  Imputernicirea generalului Dan Paul Iamandi a expirat  Numirea nu a aparut | imaginea 1 Pompierii au rămas azi, luni, 4 februarie 2019 fără inspector general. Împuternicirea generalului Dan Paul Iamandi a expirat în 3 februarie 2019, aceasta fiind emisă pe o perioadă de 6 luni, de la data de 4 august 2018.

Deși generalul a promovat concursul dubios organizat de Ministerul Afacerilor Interne, până în seara zilei de luni, 4 februarie 2019, în Monitorul Oficial nu a apărut numirea acestuia în funcția de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Aceasta se face, conform legii, de către primul ministru, la propunerea ministrului afacerilor interne.

Probabil, cei în drept, preocupați să dreagă situația ilegală creată de schimbarea fișelor postului aferente funcției, pe timpul concursului, au uitat că aveau datoria de a rezolva situația câștigătorului concursului.

De altfel, cei de la MAI au confirmat pentru redacția noastră că generalul Iamandi va semna noua fișă a postului și nu cea în baza căreia s-a organizat concursul. Noaptea minții!

Nu știm cine a semnat azi ordine pe post de inspector general dar ne așteptam să răsară de undeva o numire sau măcar o desemnare până vine numirea. Important e că s-a organizat concursul, restul sunt detalii!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.