Portret de salvator

Karateka formator: “Moartea ar trebui să se teamă! Noi devenim din ce în ce mai buni și suntem pregătiți să luptăm cu ea cu orice preț!”.

Sunt oameni care nu precupețesc niciun efort pentru salvarea vieții semenilor. Sunt oameni care ridică faptele de compasiune la rang de meserie de onoare, sunt oameni care, dacă ar avea un nou început, ar alege, fără nicio ezitare, să fie ceea ce sunt acum: SALVATORI.

Fie că sunt medici, asistenți, la serviciile de ambulanță, la unitățile de primire a urgențelor din spitale, operatori 112, în directă legătură cu oamenii care au nevoie de ajutor, paramedici în SMURD - ISU, salvatori montani, conductori de câini salvatori din avalanșă ori de sub dărâmături sau voluntari, cu toții au un singur crez: să salveze vieți. De 1 martie, facem cunoștință cu Dan Țugui. Are 47 de ani, este economist de formație, dar lucrează de mai bine de 15 ani ca instructor formator la Centrul de formare și pregătire în descarcerare și asistență medicală de urgență din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași. Este practicant de arte marțiale, dar și omul care îi învață pe salvatori cum să acorde primul ajutor medical. Urmăriți mai jos un scurt interviu cu Dan Țugui, formatorul de salvatori.

De ce ați ales această meserie?

Am ales meseria de formator de prim-ajutor, descarcerare și alte operațiuni de salvare ca pe o provocare, neavând tangență cu această latură a profesiei, domeniul meu fiind acela de economist. Părinții mei au vrut să îmbrățișez cariera de medic, eu nici în gând nu am vrut, dar astrele tot în acest teritoriu m-au condus. Mi-a plăcut, însă, și să fiu pedagog, să împărtășesc din cunoștințele mele. Am mai cochetat o perioadă cu domeniul artelor marțiale și chiar mi-a trezit instinctul de formator, drept pentru care nu am rezistat provocării. Este sensei în Karate Tradițional.

Când am dat concurs pe postul de formator la ISU, psihologul din cadrul comisiei de examinare, la proba interviu, mi-a adresat întrebarea “De ce crezi că ești potrivit pentru formator?”. Eu am încercat să-i expun ideea mea, că eu mă potrivesc profilului deoarece am un background în transmiterea informațiilor și chiar mă pricep, bineînțeles argumentându-i cu lux de amănunte, la care psihologul, sec, îmi spune: “Nu m-ai convins, de ce vrei totuși tu să te faci formator?”.

La această abordare, am zis că nu pot rezista să nu-i răspund, că din curiozitate vreau să aleg această nouă profesie, total necunoscută pentru mine și, surpriză, doamna psiholog a fost mulţumită.

Dacă ar fi să alegeți din nou, ce meserie ați alege?

Este a șasea profesie pe care am ales-o, după multe altele, și a fost cea mai bună alegere, aș alege fară echivoc încă de zece ori, nu încă o dată, această profesie. Pe lângă o profesie nobilă, aceea de a salva vieți, este și motivația că pot lucra necontenit cu diferiți oameni. În cadrul Centrului de formare ISU transformăm în paramedici ingineri, chiar și șoferi. Odată ce le stârnim interesul și le găsim motivațiile interioare, o parte din acești oameni devin dedicați, o parte din ei urmând chiar cursurile postliceale de asistent medical.

Îmi aduc aminte cu plăcere că acum mulți ani, cred că aproximativ zece, am fost invitat la un liceu cu specializarea în Telecomunicații să prezint modul de acordare a primului ajutor. Întâlnirea făcea parte dintr-un curs de carieră adresat elevilor de clasa a XI-a, iar printre invitați era și un profesor universitar, un polițist, un psiholog, un inginer și eu, din partea ISU. După o oră de prezentare a măsurilor de prim ajutor și a necesității acordării acestor măsuri semenilor noștri, un elev specialist în computere, pregătit să urmeze facultatea de automatizări și calculatoare, a renunțat brusc la viitoarea profesie, optând pentru un domeniu, și pentru el total nou, Medicina, motiv pentru care a urmat cursurile școlii postliceale de asistenți medicali, în paralel, facilitându-i împreună cu asistentul șef al unui UPU local, era voluntar în cadrul secției.

Visul acestui tânăr a fost să lucreze pe ambulanța SMURD, acest vis a detronat o carieră într-o meserie mult mai bine plătită spre o zonă total necunoscută, și specialiștii știu, nu deloc ușoară. Acum, asistentul medical în cauză, cu o experiență de aproximativ cinci ani, este unul dintre viitorii nominalizați să lucreze pe ambulanța și elicopterul SMURD, visul de la care a pornit. Dacă muncești, îți urmezi visul și perseverezi, nu ai cum să nu reușești în viață, acest tânăr fiind un exemplu al dăruirii și abnegației necesare acestei profesii, nu toți ne naștem salvatori, dar o parte dintre noi, chiar ajungem.

De ce ați ales să lucrați în medicina de urgență?

Cred că este una din cele mai nobile meserii, aceea de a salva vieți, este atât de ușor a face rău în fiecare zi, dar atât de greu a face bine cuiva, am crezut întotdeauna că bunătatea naște bunătate.

“Viața mi-a oferit foarte multe lucruri minunate, aș dori să întorc celorlați măcar o mică parte din bucuriile mele”.

Am marele noroc să vin cu mare plăcere la serviciu, colegii mei râd de mine, afirmând “vine Dan, se aude de la o poștă“, biroul meu este la etaj și colegii mei mă aud de la parter când vin, îmi place forte mult să râd și o fac mai tot timpul, atât în viața particular, cât și la serviciu.

După ce am făcut stagiul militar am primit propunerea să rămân ca sergent reangajat în MApN. Bineînțeles că nu am acceptat deoarece eram un rebel pe atunci, nu mi se părea firesc să meargă totul planificat “după regulament”, ceea ce acum mi se pare foarte firesc și normal. Dragostea de acest domeniu minunat mi-a fost insuflată de colegii de la Târgu Mureș, în perioada când urmam cursul de instructor formator în prim ajutor calificat, descarcerare și alte operațiuni de salvare, exuberanța lectorilor și metodele de predare m-au impresionat și sincer preiau din metodele lor și acum.

Îți spune simplu “mulțumesc”, te simți un mic Dumnezeu, ai ajutat la salvarea unei vieți.

Adrenalina pe care ți-o dă o misiune este o trăire exaltantă, din momentul când ai primit apelul de urgență, te deplasezi la caz, iți faci planuri de acțiune, desfășori intervenția și la final vezi în ochii pacientului mulțumire, mulțumire care nu se poate exprima nici prin sute de cuvinte, chiar dacă doar înclină capul spre tine și iți spune simplu “mulțumesc”, te simți un mic Dumnezeu, ai ajutat la salvarea unei vieți.

Cu ce vă mândriți cel mai mult din activitatea dumneavoastră?

Am marele noroc să fac parte dintr-o echipă minunată, nu doar la nivelul județean, ci la nivel național, alături de niște oameni minunați, devotați în ceea ce fac și foarte buni profesioniști de la care am învățat și învăț în fiecare zi lucruri noi.

Meseria de formator este o provocare continuă, noi formăm de la asistenți medicali până la șoferi care nu au avut niciodată contact cu lumea medicală, trebuie să găsim motivația interioară pentru acești oameni, lucru foarte important pentru a îndrăgi profesia de salvator. Pe lângă acest lucru, noi formăm caractere, caractere care vor empatiza cu suferința pacientului, pacientul nu este o piesă care poate fi și rebutată (în fabrică o piesă defectă poate fi scăzută ca rebut), ci este o ființă umană aflată în suferință.

Pe parcursul activității mele am avut marea plăcere să lucrez, alături de colegii mei în cadrul mai multor comisii de lucru în vederea stabilirii, completării și modificării programei analitice și a procedurilor de lucru după care ne desfășurăm activitatea de formare profesională în cadrul centrelor, să particip ca evaluator la diferite concursuri de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat, să fiu lector în cadrul unor conferințe sau proiecte și să particip la diferite conferințe și congrese medicale atât în țară cât și în străinătate.

“Elevii mei mă provoacă în fiecare zi să fiu mai bun pedagog, mai bun om”.

Mă mândresc cel mai mult cu elevii mei, elevi care mă provoacă în fiecare zi să fiu mai bun pedagog, mai bun prieten și mai bun om. Adesea ei cred că noi intructorii suntem cei mai tari profesioniști, neștiind că noi învățăm în fiecare zi de la ei lucruri noi, de la fiecare elev și de la fiecare serie de elevi în parte, asta ne face să devenim mai buni. Mă pot mândri, ca de altfel toți colegii din țară instructori, că din elevi care erau șoferi, servanți sau altă ocupație profesională, acum unii lucrează ca asistenți medicali în spitale de stat sau particulari, în România, chiar și în străinătate.

O altă plăcere vinovată pe care o avem noi instructorii este aceea de a vorbi în public, nu ezităm să folosim acest lucru de fiecare dată când avem ocazia pentru a transmite nevoia învățării măsurilor de prim ajutor de către noi toți, în cadrul sesiunilor de pregătire cu populația precum campaniile desfășurate de ISU în licee sau facultăți, la solicitarea instituțiilor statului ori a altor entități. Am avut onoarea să fiu nominalizat cu diferite distincții militare, chiar și cu o distincție prezidențială de-a lungul anilor și le mulțumesc pe această cale tuturor, nu pentru distincții, ci pentru oportunitatea de a lucra în acest loc de muncă absolut minunat.

Anul trecut, am reușit să urc încă o treaptă în ierarhia militară și profesională, câștigând în urma unui concurs la care au fost înscriși 34 de candidați, postul de ofițer specialist II în cadrul Centrului de formare și pregătire în descarcerare și asistență medical de urgență din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași, locul unde de altfel îmi desfășor activitatea cu mare onoare de 15 ani.

Relatați-ne câteva cazuri în care ați intervenit și care v-au solicitat uman, profesional, personal. Cazuri limită, intervenții de succes în situații speciale de urgență? Cum ați intervenit? Cum ați gândit și cum v-ați simțit în momentul intervenției?

Fiecare caz în parte este special, fiecare pacient este o prioritate a noastră, dar dacă este să nu-mi placă ceva, sunt cazurile grave în care sunt implicați copii mici. Natura umană ne face să devenim foarte empatici față de această categorie de pacienți, cred că ați mai auzit acest lucru la mulți salvatori, suntem oameni simpli și noi, avem aceleași trăiri ca și dumeavoastră, iar părintele are o datorie unică în viață: șă-și apere puiul.

Atunci când nu putem salva un pacient, întreaga echipă este nemulțumită, am vrea să-i salvăm pe toți, să câștigăm întotdeauna. Dar, independent de acțiunea noastră, afecțiunile foarte grave duc la deces. După intervenție suntem supărați pe situație, dar trebuie să o acceptăm așa cum este, întrebarea este: “Am făcut tot ce se putea pentru acel pacient?”. Dacă da, atunci nu se putea face mai mult, dacă nu am făcut, de ce nu am făcut, din vina noastră? Cred cu tărie că fiecare salvator face tot ceea ce poate pentru a salva, dar uneori nu putem câștiga.

Intervenția pe care n-o veți uita niciodată?

Una dintre intervențiile pe care nu am uitat-o este un accident rutier în care a fost implicată, în unul din vehiculele accidentate, o întreagă familie, soț, soție, copil-nu cel proaspăt născut, ci un copil de 7 ani, naș și nașă de botez (acest lucru l-am aflat ulterior). Aceștia veniseră din județ în municipiul Iași pentru a cumpăra lumânări pentru botez. În urma coliziunii, autovehiculul la care fac referire a rămas suspendat pe bara din faţă, ca o lumânare în mijlocul șoselei. În urma intervenției, după măsurile de resuscitare, nu am reușit să salvam decât copilul de 5 ani, care, deși era grav rănit, nu înțelegea de ce nu sunt lângă el părinții.

La locul intervenției erau două ambulanțe cu medic, două echipaje de prim ajutor și un echipaj cu asistent, după o luptă de circa două ore, moartea și-a luat tributul: patru adulți, reușisem să salvăm doar acel copil de șapte ani. Nu întotdeauna câștigăm lupta cu moartea dar uneori facem diferența, în continuare “moartea ar trebuie să-și facă probleme, noi devenim din ce în ce mai buni și nu vom evita să luptăm până la capăt!”

Galerie imagini

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.