Arafat dă milităria jos din pod: pompierii trimiși să studieze regulamentele militare!

Joi, 25 Aprilie 2019București
Autor: Ioana Anamaria Ungur

Arafat da militaria jos din pod  pompierii trimisi sa studieze regulamentele militare | imaginea 1 Cică supărat zor nevoie mare că statisticile îi dau cu virgulă și gloria conceptului său de suflet, SMURD, tinde să pălească, Raed Arafat - șeful Departamentului pentru Situații de Urgență - i-a ordonat zilele trecute subordonatului său nemijlocit, generalul Dan Paul Iamandi să adune toată floarea cea vestită a pompierilor din teritoriu pentru a-și revărsa furia.

Ofițeri muștruluiți sub ochii subofițerilor. O fi karma?

Zis și făcut, ascultător, generalul aflat în subordinea directă a doctorului Arafat și-a convocat subalternii pe... eșafod, la o nouă ediție a videoconferințelor cu eternul subiect: importanța ambulanțelor SMURD. Supărarea șefului DSU a atins de toate de la ambulanțele trase pe dreapta, la kilogramele pompierilor și chiar la, stupoare! - "milităria" defectuoasă care caracterizează trupele. Ce faceți, băieți? Dacă până și doctorului Arafat, un distins civil secretar de stat dar a cărui singură legătură cu armata, din câte cunoaștem, sunteți chiar voi, pompierii MILITARI, vă bate obrazul că nu mai sunteți destul de ostași pentru gusuturile sale... rău ați ajuns. Sic! E timpul să dea Domnia sa milităria jos din pod și cum direct n-o prea poate face, are la îndemână un subordonat nemijlocit, militar de carieră, ajuns chiar general.

Și uite așa supărarea când îmi vine, rup... regulamentele militare și mă apuc să muștruluiesc ofițerii de față cu subofițerii sosiți la importanta videoconferință, că doar așa îi stă bine unui secretar de stat atotputernic șef nemijlocit peste șeful unei Arme. Parcă prin RG 1 ar fi ceva prevederi în direcția asta... Noi nu știm dar poate vă uitați, domnule doctor! Și, dacă tot făcurăm vorbire de militărie, doctorul Arafat le-a atras atenția pompierilor asupra disciplinei militare. Cică există probleme mari în această direcție și nu se mai respectă regulamentele militare. Astfel, neascultătorii pompieri au fost trimiși să recapituleze toate regulamentele militare în vederea reimplementării disciplinei militare. Sic! Indisciplinaților!

Și, ca să fim corecți până la capăt, trebuie să amintim că acest aspect din RG1 e deseori încălcat prin unitățile militare de unii comandanți care înțeleg să-și muștruluiască subordonații ofițeri de față cu subofițerii. Până la urmă, dăm Cezarului ce e al Cezarului: o restudiere a Regulamentelor Militare ar fi benefică pentru toată lumea. Unii s-ar lumina, alții și-ar cunoaște drepturile, alții ar înțelege că nu e bine să întinzi coarda și că subordonații au drepturi, iar domnul doctor însuși ar putea înțelege mai bine că dacă unui militar nu îi sunt acordate drepturile prevăzute de lege, intervin, mai devreme sau mai târziu instanțele de judecată.

Pompierii - soldăței de jucărie pentru NATO???

Distinsul doctor Raed Arafat, răspunzând, pe pagina personală de Facebook, unei întrebări "urâcioase" adresate de un "curios" referitor la afirmația conform căreia Pompierii militari au participat ca civili la un exercițiu NATO, spune: "Pompierii au statut militar însă nu sunt forțe armate. În înțelesul NATO, militarii sunt doar combatanții din forțele armate care aparțin Ministerului Apărării. Chiar dacă pompierii în România sunt cu statut militar, precum colegii lor din Paris și Marsilia de exemplu, ei sunt considerați forțe civile cu rol în situațiile de urgență."

I-auzi! Atunci ce militărie mai vrem? Deh, dacă NATO vede pompierii noștri ca un soi de adunătură de civili cu costumație militară, or fi având ei vreun motiv. Suntem curioși dacă în NATO, civilii, indiferent de rangul lor, taie și spânzură după bunul plac sau țin cont de părerea comandanților militarilor profesioniști. E drept că, acești comandanți au probabil dârzenia, onoarea și profesionalismul necesar pentru a tempera pretențiile civile care nu se îmbină perfect cu milităria, chiar dacă, în anumite situații se subordonează unor civili, mai mult sau mai puțin nemijlocit.

Programul de lucru 24 cu 48 continuă!

Tot în cadrul videoconferinței, "indisciplinații" pompieri au aflat că programul de lucru 24 cu 48 va continua. Ba, comandanților chiar li s-a atras atenția să stabilească turele în așa fel încât să nu fie afectată situația operativă. Unii spun că schimbarea programului ar atrage după sine scăderea salariilor subofițerilor. Știu, râdeți, dar nu e râsul vostru! Dacă n-ar fi tragic ar fi comic.

Noi credem mai degrabă varianta în care nu se recurge la schimbarea programului ca să nu se ajungă în situația incapacității de încadrare a mașinilor de intervenție, că salariile subofițerilor nu par a fi tocmai sensibilitatea docotrului Arafat. Unde mai pui că dacă s-ar schimba programul aceștia ar avea șansa unui al doilea loc de muncă și asta le-ar mări veniturile dar i-ar face mai puțin disponibili pentru nevoile suplimentare. În plus, cum autospecialele de stingere sunt deseori încadrate doar cu un șofer și un servant, vom deduce că e vorba de mașinuțele SMURD când ne referim la incapacitatea încadrării tehnicii de intervenție - mașinuțe ce "înghit" din start 3 oameni.

Una peste alta apar noi promisiuni de încadarare de personal, discuții cu ministerul finanțelor în acest sens, promisiuni de plată a orelor suplimentare. Vă țin de foame? Dar de miel de Paști?

Scoaterea mașinilor SMURD din intervenție pentru acordarea de libere conform legii, va fi sancționată??!!

Cică acei comandanți care vor îndrăzni a trage pe dreapta mașinuțele SMURD pentru motive "banale", precum acordarea de zile libere pentru orele lucrate suplimentar și neplătite ar urma să fie sancționați. De cine? Probabil de doctorul Arafat, logic, prin subordonatul nemijlocit.

Desigur, dacă SMURD-ul e tras pe dreapta în curtea unei unități de pompieri, crește mortalitatea în România, rromii nu au cu ce ajunge la piață sau la oraș, unghiile încarnate nu se rezolvă la timp, hemoroizii nu-și găsesc leac etc.. Fără a minimiza importanța acordării primului ajutor calificat, dar, câte din cele peste 350.000 de așa-numite intervenții cu care se laudă doctorul Arafat ca fiind intervenții SMURD sunt cu adevărat situații de urgență reale și nu intervenții inutile?

Cât despre sancționarea curajoșilor comandanți care nu își asumă riscul de a fi acționați de subordonați în instanța pentru neacordarea de timp liber aferent orelor suplimentare lucrate, no comment! Domnilor inspectori șefi, alegerea vă aparține, fie contribuiți la gloria SMURD fie, cele câteva mii de procese pe rol arată că la un moment dat veți da față cu legea. Audacia et devotio!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.