"Toate visele pot deveni realitate, dacă avem curajul să le urmăm." Walt Disney

Vineri, 19 Aprilie 2019Harghita
Foto: ISU Harghita

Toate visele pot deveni realitate  daca avem curajul sa le urmam   Walt Disney | imaginea 1 La început, visul lor părea imposibil, apoi puțin probabil și, în cele din urmă, inevitabil.

Marţi, 16 aprilie, a.c., cei opt pompieri militari din cadrul Detașamentului Gheorgheni, plecați în expediție pe Mureș, de la izvoare și până la vărsarea în Tisa, au ajuns cu bine la Szeged, unde au fost întâmpinați, cu brațele deschise, chiar de primarul orașului și de președintele Consiliului Județean.

Această călătorie, bazată pe experiența și coeziunea echipajului, a dovedit că visele chiar se împlinesc. Aventura pe Mureș a fost o mare provocare pentru echipă, factorul cel mai important fiind încrederea reciprocă, voința și rezistența de a duce la bun sfârșit expediția. Condițiile dificile au pus presiune, atât pe plute, cât și pe membrii echipei, care au demonstrat, însă, o rezistență remarcabilă în fața dificultăților și s-au ridicat la înălțimea acestei provocări unice în viață. Pentru plute, expediția a fost testul suprem de forță și durabilitate, necesitând unele reparații pe traseu. Dar, cu toate aceste impedimente, pentru cei opt bravi pompieri, au fost 16 zile pline de momente minunate, emoționante, pe care cu siguranță nu le vor uita niciodată. Ei au demonstrat o muncă de echipă extraordinară și tărie în această călătorie.

Felicitări, dragi colegi! Vă așteptăm acasă!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.