Arafat dezinformează sau e dezinformat? Licitația pentru autospeciala de 10.000 de litri este ANULATĂ!

Vineri, 26 Iulie 2019București
Autor: Ioana Anamaria Ungur

Dr. Raed Arafat Cu vreo 3 zile în urmă, la Vulturu, cu prilejul inaugurării unui nou punct de lucru al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, Raed Arafat anunța cu surle și trâmbițe că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) va achiziţiona în perioada următoare circa 300 de maşini de răspuns la incendii cu o capacitate de 4.000 de litri, precum şi 170-200 maşini de răspuns la incendii cu o capacitate de 10.000 de litri.

Doctorul șef peste pompieri își exprima astfel grija față de sectorul de stingere care nu prea este în grațiile sale. Probabil, medic fiind de profesie, doctorul nu are nici dorința și nici capacitatea de a înțelege nevoile și importanța sectorului operativ de stingere a incendiilor. Tocmai de aceea atât domnia sa cât și subordonatul său nemijlocit, generalul Dan Paul Iamandi (care, ce-i drept, s-a făcut remarcat mai mult prin activitatea desfășurată pe Facebook sau la raliu decât pe la intervenții ale pompierilor) au lăsat deseori să se înțeleagă că singurii pompieri care muncesc cu adevărat sunt cei de pe Ambulanțele de prim-ajutor calificat cu etichetă "SMURD" pe ele, ceilalți, de pe stingere, așteaptând doar să izbucnească un incendiu.

Vrând totuși să își arate mărinimia față de pompierii din sectorul de stingere, mai "leneși" și mai puțin talentați în ale medicinei, doctorul anunță că dotează IGSU cu autospeciale de 4000 și 10000 de litri. Și bate monedă pe semnarea chiar în aceste zile a unor contracte pentru aceste mașini. Noi nu spunem că doctorul Arafat minte. Noi credem că este dezinformat și dezinformează la rândul său. Probabil subordonatul nemijlocit n-a apucat să verifice pe internet starea licitațiilor. Menționăm că acestea nu se găsesc pe Facebook, ci doar pe siteul Sistemului Electronic de Achiziții Publice.

Ce găsim acolo? Adevăruri dureroase care arată că vorbele doctorului Arafat nu au acoperire și par rupte din alt film.

În sistemul electronic de achiziții publice observăm că licitația pentru autospecialele de 4000 litri este încă în faza de evaluare tehnică, ce poate dura până prin luna noiembrie 2019, iar cea pentru autospeciala de 10.000 litri a fost ANULATĂ. Ba, mai mult, portalul instanțelor ne arată că pentru licitația autospecialelor de 10.000 de litri e deschis ditamai procesul cu termen pe 27 august. Deci... puțin probabil să se semneze vreun contract în perioada imediat următoare.

Pentru o mai corectă informare a opiniei publice dar și a doctorului șef peste pompieri, vedeți în galeria foto imagini care arată adevărul despre stadiul în care se află licitațiile privind dotarea pompierilor cu mașini de stingere. Deh, până la urmă nu-i grabă, că oricum se plictisec! Sic!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.