Pompierul-erou Mihai Sfetcu primește mulțumirile voluntarilor care l-au ajutat!
Voluntarii care i-au fost alături lui Mihai Sfetcu, pompierul ars în incendiul de la Eșelnița, l-au vizitat pe acesta, duminică, 21 iulie a.c., la spitalul în care se află internat. Aceștia, au ținut să îi mulțumească lui Mihai pentru spiritul de sacrificiu de care el a dat dovadă în meseria sa de pompier.
Mihai a primit un trofeu pe care scrie, simplu, dar cuprinzător, „Nu e iubire mai mare decât să-şi pună cineva sufletul pentru aproapele său! Îți mulțumim!”.
Emoționat, Mihai a ținut să își mainfeste recunoștința față de cei care l-au ajutat să treacă peste limitele impuse de un sistem greoi și i-au dat speranța că într-o zi va fi bine: “Aș dori să mulțumesc din suflet tuturor colegilor mei pompieri și tuturor oamenilor care au donat din puținul lor pentru a mă ajuta să pot pleca în Germania pentru a încerca să îmi recuperez starea de sănătate. Le mulțumesc din suflet voluntarilor care au fost alături de mine și în special doamnei Monica Althamer, cea care ne-a fost alături și ne-a sprijinit continuu pe mine și pe soția mea”.
Doamne, ajută, Mihai! Mulțumim și noi camarazilor tăi și oamenilor minunați care nu au rămas imuni la suferința ta. Dumnezeu să le răsplătească însutit mărinimia, iar ție să îți dea forță și nădejde și să te ajute să te întorci cu bine din Germania!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.