Viaţa din căușul palmei
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
În urmă cu 6 ani, punea în practică toata priceperea și dăruirea pentru a o ajuta să trăiască. Astăzi, și-a deschis larg, nu doar braţele, ci şi uşa casei, pentru a-i oferi un Crăciun de poveste. Este cadoul special dăruit de plt. maj. Bogdan Beşleagă şi soția sa, Anamaria, Elenei - Florentina.
Elena-Florentina s-a născut prematur, pe 4 aprilie 2013, în casa părintească din Dămideni, nașterea fiind asistată de echipajul SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, format din plt. maj. Bogdan Beşleagă, plt. maj. Ioan Tîrzioru și plt. maj. Teodor Gafton.
“Când am intrat pe ușă, fetița venea pe lume. Am fost primul care a ținut-o în brațe. Femeile care erau în cameră spuneau că le este frică să pună mâna pe copil. Era atât de micuță, că o țineam în ambele palme și încă mai rămânea loc. Nu avea mai mult de două kilograme. Am aspirat-o şi i-am pensat cordonul ombilical. A început să respire și să scâncească”, își amintește plt. maj. Bogdan Beșleagă. Mama și fiica au fost transportate la spital cu ajutorul colegilor de la Serviciul Județean de Ambulanță.
La două săptămâni, paramedicul s-a interesat de soarta micuței și medicii i-au transmis că intervenția lui i-a salvat viața pruncului. “Am aplicat tot ceea ce am învățat la cursuri. E o motivație puternică faptul că ajutorul oferit de tine face diferența între viață și moarte. Simți că trebuie să te pregătești continuu” - spune cu mândrie salvatorul. Viața și-a continuat cursul firesc atât pentru salvator, cât și pentru fetiță care la naștere cântarea 1.750 grame.
De-a lungul timpului, legătură dintre cei doi a devenit una foarte puternică. Paramedicul o vizitează ori de câte ori are ocazia. Întotdeauna îi oferă cele necesare. Bogdan știe că, pe lângă lucrurile materiale, Florentina are nevoie de amintiri frumoase. I-a oferit un Crăciun de neuitat în familia lui.
Emoția împodobirii primului brad de Crăciun din viaţa ei, bucuria întâlnirii cu Moş Crăciun, magia oraşului Iași, plin de luminițe și culoare, gingăşia atingerii clapelor de pian, sunt doar câteva dintre sentimentele trăite de Florentina in familia pompierului. Cei doi băieți ai salvatorului au fost extrem de încântați să o ajute să descopere că sărbătoarea Nașterii Domnului înseamnă emoție, iubire, armonie, fericire și blândețe.
Această poveste înduioșătoare despre responsabilitate, atașament, dragoste, generozitate, loialitate este imaginea pompierului român și o motivație puternică pentru toți cei care au ales această meserie.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.