Acțiune de ajutorare a persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu
Sursa Foto: Facebook ISU Bucuresti-Ilfov
În urmă cu două zile, pompierii ISU Bucureşti-Ilfov au demarat, alături de Arhiepiscopia Bucureștilor, o acțiune de ajutorare a persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu, cu precădere a celor vârstnice, aflate în
imposibilitatea de a se deplasa, a celor cu afecțiuni cronice grave, cu risc crescut de dezvoltare a unor complicații în caz de îmbolnăvire.
În cantinele sociale se pregăteşte zilnic hrană caldă, care este preluată şi oferită aparţinătorilor.
În cazuri speciale, întemeiate, alimentele pot fi transportate direct la domiciliu, prin intermediul voluntarilor.
Pompierii militari îşi doresc ca în această perioadă, în care avem nevoie mai mult ca oricând de apropiere sufletească şi bunătate, cât mai multe persoane şi organizații să sprijine şi să susţină orice demers umanitar, filantropic, în sprijinul celor afectaţi de situaţia pe care o traversăm.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.