18 pompieri bârlădeni au donat sânge pentru persoanele aflate în suferință

Vineri, 11 Septembrie 2020Vaslui
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui

18 pompieri barladeni au donat sange pentru persoanele aflate in suferinta | imaginea 1 În aceste zile, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă desfășoară la nivel naţional o campanie de donare de sânge, intitulată sugestiv „Salvatorii donează pentru VIAȚĂ”, cu scopul de acoperire a nevoii de sânge a semenilor aflați în suferință.

În aceste zile, 18 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Podul Înalt” al județului Vaslui au donat sânge pentru a veni în sprijinul persoanelor care au nevoie de transfuzii sanguine.

Campania „Salvatorii donează pentru viață” se desfășoară în perioada 7-11 septembrie a.c., în contextul în care, pe 13 septembrie pompierii își serbează Ziua Armei, iar pe 26 septembrie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Inimii. Pompierii au răspuns afirmativ apelului venit din partea Institutului Național de Hematologie Transfuzională, aşa cum răspund fără să ezite la orice apel al cetăţenilor, ori de câte ori este nevoie de sprijinul şi ajutorul lor.

Iniţiativa pompierilor vasluieni vine şi în contextul în care, zilnic, aceştia participă la intervenţii, pe parcursul cărora se confruntă cu suferinţa oamenilor şi înţeleg cât de important este să ofere o şansă la viaţă celor din jurul lor, prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie.

Această campanie de donare poate fi și un semnal de alarmă adresat societăţii civile cu privire la rezervele insuficiente de sânge, fenomen pe care Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Vaslui l-a semnalat în repetate rânduri.

Acţiunea se bazează pe participarea voluntară a angajaţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Podul Înalt” al județului Vaslui, pompierii sperând ca şi alţi cetăţeni să li se alăture în acest efort umanitar, contribuind astfel la salvarea vieţii unor oameni aflaţi la grea încercare.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.