Gest de omenie făcut de un pompier vrâncean

Marți, 10 Noiembrie 2020Vrancea
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea

Gest de omenie facut de un pompier vrancean | imaginea 1 Joi, 5 noiembrie a.c., un pompier vrâncean a oferit un exemplu de spirit civic.

În dimineața respectivă, plutonierul adjutant Sima Florin, aflat în tură liberă, era în trecere prin Parcul Civic al orașului Mărășești, când a observat pe o alee un card bancar. L-a ridicat din curiozitate și mare i-a fost surprinderea să observe că pe card era lipită o foaie de hârtie cu pin-ul acestuia. A analizat starea cardului și a constatat că acesta era în bune condiții și în termen de valabilitate.

Cum era și firesc, a bănuit că cineva l-a pierdut așa că nu a stat prea mult pe gânduri și s-a îndreptat spre cel mai apropiat post de poliție și l-a predat unui agent. Sperăm, ca, prin popularizarea întâmplării, persoana în cauză să-și recupereze cât mai repede bunul pierdut.

Nu este pentru prima dată când pompierul vrâncean face fapte bune în timpul liber. În luna mai 2018, subofițerul a salvat un copil care se înecase cu bomboană. Salvarea băieţelului de la asfixiere l-a transformat pe plutonierul adjutant Sima Florin în îngerul păzitor al acestuia, iar pentru colegii lui, în „Pompierul lunii mai 2018” (vezi link: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2035753753102186&id=404195726258005 sau https://www.facebook.com/isujvn/videos/460889844393647/ ).

Cu această ocazie, reprezentanţii ISU Vrancea doresc să-l felicite pentru gestul său și, pentru că pe 07 noiembrie a.c. împlinește frumoasa vârstă de 40 de ani, să-i ureze un sincer și călduros: ”La mulți ani!” Fapta onorantă a acestuia demonstrează, încă o dată, că pompierii sunt caracterizați de spirit civic, cinste și devotament.

Gest de omenie facut de un pompier vrancean | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.