Pompier şi pasionat de pictură bizantină - Dan Ioan

Sâmbătă, 12 Decembrie 2020Prahova
Sursa Foto: Facebook ISU Prahova

Pompier si pasionat de pictura bizantina   Dan Ioan | imaginea 1 Dan Ioan, în vârstă de 38 de ani, este subofițer în cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Ploiești.

Tabloul uriaș de pe holul detașamentului a fost finalizat după o muncă de peste un an și adună la un loc o parte din intervențiile la care a participat salvatorul alături de camarazi. Este pasionat de pictură bizantină, iar icoanele lui au ajuns peste graniţele ţării într-una dintre cele mai mari biserici din Ucraina, aflată în localitatea Ciudei.

“Retrăiesc fiecare intervenție pe care o pictez, fiecare scenă de luptă cu focul. Parcă sunt din nou acolo. Poate, așa, îmi este și mai ușor să așez pe pânză povestea din spatele misiunii la care și eu am participat. Pentru că mintea mea e încă acolo, la foc sau la inundație”, mărturiseşte salvatorul.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.