4 MAI - Ziua Internațională a Pompierilor
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
În data de 4 mai, pe întregul mapamond se celebrează Ziua Internațională a Pompierilor. Sunt recunoscute şi onorate astfel sacrificiile pe care pompierii le fac zi de zi pentru cetățenii aflați în pericol.
Ziua Internaţională a Pompierilor a fost instituită la 4 ianuarie 1999, ca urmare a morţii a cinci pompieri într-un incendiu de vegetaţie din Australia. Cei cinci pompieri au primit misiunea să stingă un incendiu de pădure, când o schimbare bruscă a vântului a îndreptat flăcările în direcția autospecialei de intervenție. Din nefericire, pompierii nu au mai putut face nimic, flăcările violente ducând la decesul acestora.
Ca și la 13 septembrie, avem prilejul de a ne aminti de pompierii care au murit în timp ce serveau diverse comunități, de acei eroi anonimi care şi-au dedicat viaţa pentru protecția și siguranţa tuturor. Ziua Internațională a Pompierilor este un prilej pentru comunitatea mondială, să recunoască și să onoreze sacrificiile făcute de pompieri pentru siguranța comunității și mediului.
Data aleasă pentru Ziua Internațională a Pompierilor este legată și de sărbătoarea Sfântului Florian în calendarul romano-catolic. Sfântul Florian a fost la conducerea unei formațiuni de pompieri din Imperiul Roman. El și-a pierdut viața pentru că a refuzat să se închine unor zei romani și a protejat aceleași valori creștine pe care pompierii din toată lumea le împărtășesc și astăzi.
Tradiția sărbătoririi în data de 4 mai, a Zilei Serviciului de Pompieri concomitent cu Ziua Sfântului Florian, este un obicei vechi de peste 150 ani, în majoritatea țărilor europene.
Curajul defineşte pompierii de pretutindeni, indiferent de însemnele pe care le poartă, de zona de competenţă, de specialitatea pe care o au sau de limba pe care o vorbesc. Onoarea, devotamentul, dedicarea şi spiritul de sacrificiu, în slujba semenilor, din toată inima, sunt elementele care ne leagă de colegii noştri din toată lumea.
„Rolul unui pompier astăzi…este sacrificiul, angajamentul și dedicarea. Luptăm împreună împotriva unui singur dușman – focul – indiferent din ce țară venim, ce uniformă purtăm sau ce limbă vorbim.” (J.J. Edmundson).
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.