Ștafeta Veteranilor a ajuns în județul Olt

Marți, 19 Octombrie 2021Olt
Sursa Foto: Facebook ISU Olt

Stafeta Veteranilor a ajuns in judetul Olt | imaginea 1 Evenimentul Ştafeta Veteranilor se înscrie în seria manifestărilor dedicate Zilei Armatei Române, sărbătorită în data de 25 Octombrie, și presupune purtarea unei ștafete a cărei culoare coincide cu unul dintre cele trei trasee - albastru, galben, roșu.

Regula este ca, în permanență, cel puțin doi participanți să se afle în alergare, ducând, în acest mod, ștafeta mai aproape de destinație. Având ca punct final de întâlnire municipiul Carei, ultima glie străbună eliberată de sub ocupația horthystă, de către Armata României, la data de 25 octombrie 1944, traseele însumează peste 3.800 de km.

În încercarea de a reconstitui, în mod fidel, trei dintre drumurile bătătorite odinioară de vitejii luptători, participanții vor poposi la fiecare monument edificat în memoria străbunilor eroi, care s-au jertfit pentru libertatea și independența patriei.

Deznodământul acestei lupte simbolice de reîntregire a drapelului național este reprezentat de momentul în care purtătorii celor trei ștafete vor striga într-un singur glas: „SACRIFICIUL IMPUNE RESPECT!”, pe data de 25 octombrie a.c., la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român”, din Carei, în cadrul ceremoniei militare organizate cu prilejul Zilei Armatei României.

ISU Olt este onorat să fie reprezentat la Ștafeta Veteranilor de pompierul de la Garda Balș, Călin Ionuț Tiberius și de fostul coleg, Vasile Ciobanu. Nimeni și nimic nu îi poate opri să îşi iubească țara! Împreună, sunt de neînvins! Go, Invictus!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.