Au dorit să fie alături de 30 de copii şi 24 de familii nevoiaşe

Marți, 28 Decembrie 2021Valcea
Sursa Foto: Facebook ISU Valcea

Au dorit sa fie alaturi de 30 de copii si 24 de familii nevoiase | imaginea 1 În luna decembrie a.c., pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au dorit să fie alături de copii, care au nevoie de sprijin.

Astfel, prin contribuția benevolă a cadrelor inspectoratului s-au împărțit alimente, obiecte de îmbrăcăminte în valoare de peste 1.000 de lei, beneficiarii fiind 30 de copii aflați în grija Fundației „Inimă pentru Inimă”.

Aceste cadouri vin în completarea rației zilnice de pâine care este asigurată, în mare parte, prin contribuția cadrelor inspectoratului. În același timp, în contextul Sfintelor Sărbători Creștine de Iarnă, ISU „General Magheru” al judeţului Vâlcea a fost gazda colindătorilor, atât a copiilor de la fundație cât și a elevilor domnului profesor Robert Pîlșu.

Ulterior, elevii împreună cu cadrele inspectoratului, au colindat prin Municipiul Râmnicu Vâlcea, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, Scuarul Mircea cel Bătrân și Căminul de Bătrâni Ostroveni. Astfel, s-a transmis din inimă, bucuria Crăciunului și a Nașterii Domnului.

Joi, 23 decembrie a.c., pompierii militari vâlceni au oferit obiecte de îmbrăcăminte și produse alimentare la 24 de familii, care au nevoie de sprijin, din comuna Măciuca. De toate aceste bunuri s-au bucurat cei 40 copii ai acestor familii. Același gest nobil a fost făcut prin contribuția benevolă a cadrelor Garzii de Intervenție Măciuca.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.