Povestea vocii de la 112

Luni, 14 Februarie 2022Constanta
Sursa Foto: Facebook ISU Constanta

Povestea vocii de la 112 | imaginea 1 Stăpânire de sine, prezență de spirit, capacitatea de a lucra în echipă – sunt doar câteva dintre caracteristicile unui bun dispecer 112.

În data de 11 februarie sărbătorim Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112. Vineri, 11 februarie a.c., am aniversat 18 ani de la înființarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență din România. Pentru a înțelege mai bine ce reprezintă pentru angajații ISU Constanța această muncă, vă prezentăm povestea uneia dintre vocile din Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ.

Septembrie, 2007. Dispeceratul ISU Constanța. Ora 08.00. Plutonierul adjutant-șef Mariana Ursu pășea, pentru prima oară, în Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ – pe scurt, ”dispeceratul” ISU Constanța. Era prima zi de practică profesională. Avea mari emoții și era nerăbdătoare să învețe cât mai multe despre această meserie.

”Am iubit întotdeauna uniforma militară și am vrut mereu să ajut oamenii, să fac ceva care să conteze. După o perioadă de trei luni în care am participat la cursuri de inițiere în cariera profesională, venise, în sfârșit, vremea să pun în aplicare ceea ce am învățat.

Acea primă zi în dispecerat avea să mă marcheze profund. În jurul orei 11.30, a fost anunțat un incendiu. Imediat, două autospeciale au fost trimise la adresa indicată. Am ținut permanent legătura, prin stație, cu colegii care au plecat la intervenție.

Am avut mari emoții, recunosc. Era primul apel pe care îl preluam; mă gândeam și la cei care ne-au solicitat ajutorul, dar și la colegii mei pentru că știam că orice intervenție are un grad de risc și pentru salvatori. Aceasta a fost prima mea zi de muncă…”, își amintește Plt. adj.-șef Mariana Ursu.

Tot ea se afla în dispecerat și în momentul în care a fost anunțat incendiul de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța. ”În acea zi, numărul 112 a fost apelat de zeci de ori; oamenii sunau, panicați, să ne anunțe că .

În dispecerat era o concentrare maximă; totul a fost contratimp. Intervenția echipajelor noastre a durat opt ore. A fost o mobilizare incredibilă de forțe și mijloace; o atmosferă foarte încordată”, își amintește subofițerul ISU Constanța.

Plt. adj.-șef Mariana Ursu este ”vocea” blândă și calmă care, în cei mai bine de 14 de ani de activitate, a răspuns la câteva zeci de mii apeluri venite din partea oamenilor care au avut nevoie de ajutor imediat.

”Aici, nu poți să fii individualist. Munca noastră este o muncă de echipă. Trebuie să dai dovadă de o foarte bună stăpânire de sine, să nu te lași ghidat de primul impuls, ori de emoții, să poți lua cele mai bune decizii.

Toate aceste lucruri, însă, ți le însușești în timp, după luni, chiar ani de muncă. Cel mai important este să ne detașăm de partea emoțională pentru a putea gândi cu celeritate și a acționa eficient și corect”, susține colega noastră.

Plt. adj.-șef Mariana Ursu și-ar fi dorit ca fiul ei să devină pompier, însă drumul ales de acesta a fost altul: ofițer în marina civilă. ”Poate va face asta nepotul meu. Acum are trei anișori, dar știe foarte bine ce face bunica lui.

Înțelege și este mândru. Când va mai crește, îl voi lua cu mine să îi arăt dispeceratul, să vadă cu ochii lui cât de important este să ajuți, să fii acolo când oamenii au cea mai mare nevoie de tine”, a conchis subofițerul. În decursul anului 2021, colegii noștri din dispeceratul ISU Constanța au preluat 21.152 de apeluri de urgență, cu 23,69% mai multe comparativ cu anul 2020.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.