Împreună, misiunea e mai ușoară!

Marți, 29 Martie 2022Caras-Severin
Sursa Foto: Facebook ISU Caras-Severin

Impreuna  misiunea e mai usoara | imaginea 1 Căpitan Tiberiu Boru și Plutonier Sebastian Gheorghe, din cadrul Centrului Operational, și-au încheiat miercuri, 23 martie a.c., misiunea desfășurată în județul Suceava, unde și-au adus aportul în asigurarea continuității activității în Punctul Operativ Avansat Siret, la frontiera cu Ucraina.

Reprezentanții ISU Caraş-Severin și-au desfășurat activitatea alături de ofițeri și subofițeri din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență ale județelor Arad, Sălaj și Sibiu, sub coordonarea domnului Colonel Florin Pop, desemnat prim adjunct inspector-șef ISU Sălaj.

Tot miercuri, un echipaj format, de aceasta dată, din șase pompieri militari din cadrul subunităților de intervenție din Reșița, Caransebeș, Oravița și Moldova-Nouă a pornit spre nordul țării, spre Suceava, pentru a sprijini activitățile desfășurate în zona de frontieră în contextul actual.

În județul Neamț a fost dislocat zilele trecute, din cadrul unității, un microbuz și doi conducători auto pentru a desfășura misiuni specifice de sprijin a persoanelor ce provin din zona de conflict. Pe “frontul de acasă”, cei rămași continuă lupta cu incendiile de vegetație uscată.

  • Plt. adj.-şef Ionescu Viorel Ion
  • Plt. adj. Voina Dan
  • Plt. adj.-șef Hirtie Doru
  • Plt. maj. Cuciuc Ionuț
  • Plt. maj. Duda Daniel
  • Plt. adj. Rățoiu Anton
  • Plt. adj. Artenie Gheorghe
  • Plt. adj. Tîncu Marian

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.