Generalul cercetat penal, Cristian Radu, a fost girat pentru grad de șefii DGPI și DGA, la propunerea lui Raed Arafat!

Luni, 17 Octombrie 2022București
Autor: Ioana Anamaria Ungur
Sursa Foto: Facebook DSU

Generalul cercetat penal  Cristian Radu  a fost girat pentru grad de sefii DGPI si DGA  la propunerea lui Raed Arafat | imaginea 1 Primul adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, generalul Cristian Radu, este vedeta presei naționale în aceste zile. Sfidând legile, la propriu și călcând în picioare onoarea militară, tânărul general, apropiat al doctorului Raed Arafat, a reușit performanța de a ajunge în atenția procurorilor fiind cercetat penal pentru că și-a pus șoferul să-și asume, în locul lui, un accident.

Pare-se că ofițerul ar fi comis boacăna pe vremea când era doar un colonel, proaspăt reabilitat după o altă condamnare penală și cu aspirații mari la gradul de general. Deh, România! Propus spre avansare de către secretarul de stat Raed Arafat, încă de pe vremea când Marcel Vela era ministru de interne, generalul Cristian Radu a fost respins la vremea aceea de unii șefi de armă mai breji, care au realizat că avansarea la grad de general a unui ofițer care a ascuns vreme de trei ani filmul intervenției de la Colectiv, nu doar publicului, ci și Parchetului, care ceruse probele, ar fi însemnat o nouă palmă pe obrazul victimelor incendiului de la Colectiv și un motiv mai mult decât justificat pentru reacții dure ale societății civile.

Dar, după cum îl cunoaștem, Raed Arafat obține întotdeauna ceea ce își dorește, așa că a perseverat și la momentul “potrivit”, întrunirea șefilor de arme din MAI (pas esențial și eliminatoriu pentru un candidat la gradul de general) a girat pentru colonelul cercetat penal Radu Cristian, declarându-l demn de gradul de general. Acu’ nu putem cere șefilor de armă să cunoască toate năzbâtiile colegilor lor de la alte arme, dar, ne-am aștepta ca măcar șefii DGPI și DGA, instituții care ar trebui să păzească imaginea Ministerului Afacerilor Interne și să asigure integritatea angajaților din minister, să fi mirosit câte ceva mai ales că se știa că la întâlnirea anterioară, Radu primise “vot de blam”.

Nici șeful Direcției Generale Anticorupție, chestorul principal de poliţie VASILESCU LIVIU și nici directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, generalul-maior DUMITRACHE TIBERIU-SILVIU nu s-au sinchisit să aprofundeze situația ofițerului Radu, propunerea lui Raed Arafat pentru gradul de general. Votul de încredere oferit de cei doi șefi de structuri responsabili de integritatea și incoruptibilitatea angajaților MAI i-au deschis primului-adjunct al IGSU, Radu Cristian, porțile spre mult visata stea de general.

Se știe că DGPI, fostul 2 ș’un sfert, sunt băieții care suflau acu’ câțiva ani avize de acces la informații clasificate, pe bandă rulantă, teoretic, de la persoane care reprezentau pin faptele sau obiceiurile lor, o VULNERABILITATE pentru MAI și siguranța națională. Conform legislației care stă la baza activității DGPI, un personaj care “bea prea mult” poate fi ținta potrivită pentru retragerea avizului ORNISS sau necesită o atenție sporită din partea băieților de la autoritatea desemnată de securitate, în cazul MAI, DGPI. Deci generalul maior Dumitrache, șef al unei structuri care știe tot ce mișcă în MAI, trebuia să fie cel puțin mai vigilent dacă nu cumva mai reținut. Un ofițer de contrainformații știe că aruncând cu voturi de încredere către personaje dubioase poate atrage la un moment dat reacții ale presei și, implicit, punerea în situații delicate a președintelui României, nu-i așa? Că doar locatarul de la Cotroceni e magicianul care azvârle cu stele, fără număr. Unde mai pui că peste câteva zile e comemorarea carnagiului de la Colectiv iar rănile încă sângerează.

Idem, dacă un ofițer stă prea aproape de “focul” unor achiziții și face chiar obiectul unor cercetări în diverse dosare de acest gen, calculatorul său fiind percheziționat de procurori, asta ar însemna ca în momentul când șeful DGA, chestorul principal de poliţie VASILESCU LIVIU, vede un nume de ofițer “cunoscut” dintr-o instituție aflată de multă vreme în vizorul DNA, să se gândească de două ori înainte de a gira pentru acesta, nu-i așa?

Și totuși, șefii celor două servicii de securitate și integritate nu au făcut-o. Au tăcut mâlc până când presa a început să bubuie. Primele acțiuni ale procurorilor în acest dosar de cercetare a generalului Cristian Radu au avut loc în vara acestui an. Dar nici până la această oră celor de la DGPI nu li s-a părut oportun să acționeze în vreun fel și nu au considerat că generalul ar trebui să intre într-o reevaluare, reevaluare care se face ori de câte ori autoritatea desemnată de securitate consideră că e cazul. Greu de crezut că nu au auzit până azi de ancheta procurorilor și greu de crezut că nici nu au bănuit că generalul ar fi fost capabil să își determine șoferul să-și asume, în locul lui, un accident. Complicitate sau incompetență, domnilor ofițeri de contrainformații? Sunteți ofițeri de contrainformații în slujba statului român sau slugile politicianului vremelnic de la cârma ministerului, sperând că așa vă puteți păstra scaunele călduțe?

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.