Au sărit în apă să recupereze Crucea sfințită
Sursa Foto: Facebook ISU Tulcea
Se spune că aruncarea și recuperarea Crucii sfințite dintr-o apă curgătoare în ziua de Bobotează, reprezintă intrarea și ieșirea Domnului din râul Iordan, a cărei apă o sfințește cu propriul Său trup.
Vineri, 6 ianuarie a.c., după încheierea slujbei de sfințire prilejuită de Sărbătoarea Botezului Domnului, credincioșii au pornit către Faleza Portului Tulcea, unde a urmat momentul mult așteptat.
Conform tradiției, preotul a aruncat Sfânta Cruce în apă, iar 7 tineri curajoși și plini de inițiativă, printre care și doi pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgentă “Delta” al județului Tulcea, au sărit să o recupereze și să o aducă la mal.
Pompierii tulceni au fost alături de ei și nu i-au lăsat prea mult timp să înghețe. I-au preluat din apă și i-au adus teferi la mal. Se adresează felicitări celor care au avut dăruința și curajul să ducă și în acest an tradiția mai departe! Vă dorim tuturor să vă bucurați de aceste sărbători în siguranță!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.