35 de ani în slujba cetățenilor!

Luni, 06 Martie 2023Buzau
Sursa Foto: Facebook ISU Buzau

35 de ani in slujba cetatenilor | imaginea 1 O prezență demnă de respect în familia pompierilor buzoieni este 𝙙𝙤𝙢𝙣𝙪𝙡 𝙑𝙖𝙨𝙞𝙡𝙞𝙪 𝙂𝙚𝙤𝙧𝙜𝙚, un om minunat cu o experiență vastă, dobândită în cei 35 de ani de activitate în domeniul Protecției Civile! Înalt, elegant, atent cu cei din jur și mereu pregătit cu o vorbă bună, nu duce niciodată lipsă de cuvinte frumoase și este întotdeauna gata să ajute necondiționat…de la mic la mare!

Încă din anul 1988 și până în prezent, el a fost angrenat permanent în activități conexe Protecției Civile, majoritatea axându-se pe instruirea tinerilor în diferite domenii cum ar fi: regulile de comportare în cazul situațiilor de urgență, măsurile de protecție în cazul dezastrelor, acordarea primului ajutor medical de urgență și multe altele.

Are în istoric sute de concursuri, exerciții, dar și controale preventive duse la bun sfârșit în același spirit: cu onestitate și respect! În tot acest timp în care a fost în slujba cetățenilor, domnul Vasiliu a inspirat o mulțime de oameni în jurul lui!

Doi dintre aceștia i-au transmis câteva gânduri cu ocazia aniversarii Protecției Civile: “L-am cunoscut acum mulți ani, când mi-am început activitatea în Protecția Civilă și s-a dovedit a fi un prieten de nădejde.

George stăpânește foarte bine domeniul protecției civile și a împărtășit-o și altora. Nu cred că există cineva care să fi apelat la el și acesta să nu-l ajute, fapt ce a făcut să fie apreciat și respectat de toată lumea. Asemenea oameni găsești din ce în ce mai rar. Jos pălăria pentru George Vasiliu!” - Paveliuc Dan - Inspector de Protecție Civilă, Primăria Râmnicu Sărat

“În anul 1995 am fost mutat în cadrul Inspectoratului de Protecție Civilă […] Printre noii colegi, l-am remarcat pe George Vasiliu, un om cu bun simt, cu o dorință permanentă de sprijin necondiționat. De fapt de la el am învățat, la început, tainele Protecției Civile.” - ® Locotenent Colonel Peneș Marian - fost comandant al Inspectoratului de Protecție Civilă al județului Buzău.

Pompierii buzoieni îi mulțumesc pentru întreaga activitate, îi doresc multă sănătate, realizări și zile senine, iar până la sfârșitul carierei își doresc ca acesta să rămână neschimbat pentru că face o treabă excelentă!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.