Luna Plantării Arborilor

Luni, 03 Aprilie 2023Teleorman
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman

Luna Plantarii Arborilor | imaginea 1 La invitația Direcției Silvice Teleorman, pompierii teleormăneni au participat, marți, 28 martie a.c., alături de reprezentanții mai multor instituții din județ, la deschiderea oficială a manifestărilor organizate sub egida „Luna Plantării Arborilor”, ediția 2023, organizată în cadrul Ocolului Silvic Turnu Măgurele.

Pe timpul derulării acestui eveniment, participanților le-au fost prezentate activitățile desfășurate la nivelul Direcției Silvice Teleorman, precum și campaniile de împădurire din această primăvară.

Bineînțeles, s-a profitat de acest prilej pentru a reconfirma susținerea pompierilor militari în toate acțiunile de împădurire care se vor derula la nivelul județului, cunoscut fiind faptul că de fiecare dată aceștia s-au alăturat unor astfel de inițiative benefice mediului înconjurător și cetățenilor.

Activitatea s-a încheiat cu plantarea efectivă de puieți din diferite specii, specifice zonei, împreună cu ceilalți invitați, organizarea silvicultorilor teleormăneni fiind la modul superlativ.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.