Misiuni pentru suflet, inițiate de pompierii nemțeni
Sursa Foto: Facebook ISU Neamt
V-ați gândit că gesturile mici pot aduce mari bucurii?
Fapte bune e bine să facem tot timpul. La fel de bine este să oferi și din emoția sărbătorilor celor cu posibilități financiare reduse, persoanelor în vârstă din cămine, dar și copiilor cu probleme medicale. De multe ori contează gestul și nu cantitatea produselor oferite.
Așa cum spunea Părintele Iustin, poți face rai din ce ai. Așa au făcut salvatorii nemțeni, oferind companie, alimente, jucării, dulciuri și îmbrățișări alături de vorbe bune. În Săptămâna Patimilor, conștientizăm poate mai mult care este dimensiunea socială a postului, pe care adesea o ignorăm. Postul trebuie însoțit de milostenie.
Așa că, salvatorii nemțeni s-au gândit să dăruiască alimente, îmbrăcăminte, jucării, vorbe frumoase și îmbrățișări. Adesea, în graba noastă de zi cu zi, uităm cât de importante sunt gesturile mici (o vorbă bună, un zâmbet sau o îmbrățișare) pot aduce o stare de bine atât celui care primește cât și celui care oferă.
Cum empatia este una din caracteristicile salvatorilor, aceștia s-au gândit să aducă puțină bucurie unor bunici de la un Cămin pentru persoane vârstnice din municipiul Piatra Neamț. Luni, 10 aprilie a.c., mai mulți salvatori au încercat să aducă puțină bucurie în viețile acestora și au petrecut câteva ore alături de bunici.
“Anul acesta am încercat să le aducem un zâmbet și puțină căldură bătrânilor din centru cu câteva cuvinte calde oferite și fructe.” Povești, plimbări și discuții despre momentele frumoase ale vieții au făcut ziua de neuitat.
“Bine faci, bine găsești”, spune un proverb vechi și de cele mai multe ori se adeverește. Pentru că misiunile de suflet să fie mai multe, bunicii au dăruit bănuți pentru a aduce bucurie unor copii.
A doua zi a avut loc o altă misiune, de această dată la o familie din comuna Ștefan cel Mare. Pompierii au vrut ca micuții dintr-o familie cu posibilități financiare reduse (la care au intervenit pentru stingerea unui incendiu) să primească daruri de la Iepurașul de Paște.
„Noi ne-am gândit ca măcar masa de Sărbători să le-o asigurăm într-o anumită măsură, iar coșul Iepurașului a fost plin cu alimente, fructe și dulciuri pentru cei mici. Merită și ei câteva zile lipsite de griji din partea Iepurașului, familia lor fiind prea săracă pentru a le putea oferi acest confort, din păcate.”
Misiunile pompierilor nemțeni continuă, pentru că ei rămân mereu alături de oameni, acolo unde este nevoie. Pompierii nemțeni doresc ca prin mediatizarea acestor misiuni să arate că pot face multe lucruri bune cu dragoste și dăruire.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.