Ziua Veteranilor de Război

Luni, 01 Mai 2023Arges
Sursa Foto: Facebook ISU Arges

Ziua Veteranilor de Razboi | imaginea 1 De Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită sâmbătă, 29 aprilie a.c., toată aprecierea și recunoștința se îndreaptă către cei care au pus dragostea față de țară mai presus de ei înșiși. Sacrificiile veteranilor de război și militarilor veterani din teatrele de operații sunt printre cele mai nobile manifestări de onoare și devotament față de națiune.

Pompierul argeșean Lt. col. Poștaliu Marius Sorin se regăsește printre cei care cunosc cel mai bine acest lucru, participând în perioadele septembrie 2003 – aprilie 2004 și iulie 2005 – ianuarie 2006 la misiunile de război din Kosovo şi Afganistan. Ce au însemnat acestea pentru colegul nostru?

“Războiul - acest flagel despre care toată lumea vorbește, însă pe care doar puțini l-au “trăit” pe viu. După ce auzi primul șuierat de proiectil sau schije, toată viața ți se resetează, înțelegi cât de puțin contează aceasta acolo, și cât de mult ar trebui să o prețuim acum, aici, cât este pace. Din acest motiv port un respect deosebit celor care au servit patria în războaiele mondiale, cât și în teatrele de operații (Afganistan, Irak, Kosovo, Bosnia, etc.).”

Acestor eroi le suntem recunoscători pentru curajul și sacrificiul de care au dat dovadă, mergând pe câmpurile de luptă. La mulți ani!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.