Eveniment dedicat copiilor, la final de proiect

Luni, 05 Iunie 2023Hunedoara
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara

Eveniment dedicat copiilor  la final de proiect | imaginea 1 „Copilăria. O imensă nevoie de mirare.” (Victor Hugo)

În Piața Unirii din Deva, sute de copii însoțiți de părinți, bunici sau învățători, au avut ocazia, joi, 1 iunie a.c., să-i cunoască pe cei care, zi de zi, veghează și acționează pentru ca ei să fie în siguranță, iar copilăria să le fie frumoasă.

Pompieri, jandarmi și polițiști hunedoreni le-au prezentat celor mici o parte a tehnicii din dotarea fiecărei structuri a Ministerului Afacerilor Interne și le-au povestit despre specificul activității lor care are drept scop ordinea și liniștea publică, siguranța fiecărui membru al comunității, salvarea de vieți, bunuri și protecția mediului.

Micuții au aflat că, în situații de urgență, salvatorii se află într-o continuă „luptă” cu timpul și fiecare secundă contează. La întâlnirea cu copiii s-au aflat și reprezentanți ai structurilor antidrog și cei ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

Evenimentul dedicat copiilor a constituit finalul proiectului „Copilărie în Siguranță”, inițiat de Biroul Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Hunedoara și instituțiile județene ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul de Jandarmi Județean), precum și cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Centrul de Resurse și Asistență Educațională Hunedoara.

Pompierii hunedoreni urează, tuturor copiilor, LA MULȚI ANI!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.