O zi plină de zâmbete, veselie și voie bună

Luni, 05 Iunie 2023Brasov
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov

O zi plina de zambete  veselie si voie buna | imaginea 1 De Ziua Internațională a Copilului, ca în fiecare an de altfel, pompierii brașoveni au ales să-și petreacă timpul împreună cu cei mici. Aceștia i-au vizitat plini de emoție și cu zâmbetul pe buze, iar sclipirea din ochii lor a dezvăluit fascinația lor pentru uniforma și tehnica militară.

Au venit în număr mare să admire autospecialele de intervenție ale pompierilor brașoveni. De la mic la mare, copii, părinți și bunici au fost impresionați de ceea ce au văzut, în special de autospeciala de salvare la înălțime, de costumele scafandrilor, dar și de șenilată și de echipamentele pirotehnice. Cele 2 motociclete SMURD au fost, din nou, în centrul atenției.

Jandarmeria a participat cu o tiroliană, un ATV, dar și cu 4 cai superbi, care au încântat copiii. Gruparea Mobilă de Jandarmi a surprins copiii cu prezentare de tehnică, baloane, desene pe hârtie și pe asfalt, dar și cu câini de intervenție.

Poliția Română a prezentat participanților efectele produse de un impact la viteză mică, subliniind importanța purtării centurii de siguranță. De asemenea, au expus tehnică diversă de intervenție și echipamente speciale folosite în misiuni.

Nu au uitat nici de distracție și provocări, așadar prichindeii prezenți în preajma pompierilor au putut parcurge și un traseu, la finalul căruia fiecare copil a primit o „diplomă de pompier”. La finalul evenimentului, cu zâmbetul pe buze și plini de bucurie, mulți dintre copii au mărturisit că vor să devină pompieri.

Vremea bună a contribuit ca această zi să fie una de neuitat, iar micuții au dezvăluit că pompierii sunt iubiți și apreciați, ba chiar le-au demonstrat asta prin numărul mare în care li s-au alăturat. Le-au promis că și anul viitor își vor petrece ziua tot alături de salvatori.

A fost o zi plină de zâmbete, veselie și voie bună, care i-a readus pe toți pe tărâmul copilăriei. Zâmbetul și sclipirea din ochii lor a fost molipsitoare, reamintindu-le celor mari să sărbătorească, la rândul lor, copilul din ei.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.