La mulți ani, Dima!
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
Cu ochii ațintiți pe fereastră, urmărind fiecare mașină de pompieri care pleacă la intervenții. Așa își petrece timpul Dima, un băiețel din Botoșani care locuiește chiar lângă Detașamentul de Pompieri. Când nu e la joacă cu prietenii, îi urmărește de la distanță și visează…
“Mă văd în costum de pompier și îmi imaginez că eu conduc autospecialele. Atunci când aud sirenele, îmi rog părinții să mă lase la geam pentru a le privi și sunt fericit. Abia aștept să cresc și să devin salvator!” a spus Dima, emoționat.
Pompierii au aflat povestea lui și și-au dorit să îi facă o surpriză chiar miercuri, 23 august a.c., când a împlinit 4 ani. Complici le-au fost părinții băiețelului, alpiniștii și pompierii care nu erau în plecați în misiune. Copleșit de emoție și nerăbdător să urce în toate autospecialele de intervenție, ale căror denumire le știa pe de rost, așa a pășit Dima pe poarta subunității.
De ziua lui, s-a simțit ca un adevărat pompier. A primit uniformă și cască de protecție, a salutat ca un militar, a dat mâna cu noii săi „colegi”, a urcat în toate autospecialele și a adresat o mulțime de întrebări. În timp ce se bucura de cadoul inedit, pompierii-alpiniști i-au pregătit o surpriză.
Au ascuns tortul tematic într-o cutie metalică și l-au invitat să urce pe aceasta ca și când ar fi pe un podium. După ce s-au asigurat că sărbătoritul nu se teme de înălțime și este prins cu siguranțe, l-au urcat și coborât cu tiroliana. La sol, ca printr-o magie, a primit și tortul. Cu fericirea pe chip, Dima a suflat în lumânare și și-a pus o dorință, cu glas tare: „vreau să devin pompier”!
Pompierii botoșăneni îi doresc ca toate visurile pe care le are să se transforme în realitate!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.