Împreună pentru un mediu mai curat

Sâmbătă, 30 Septembrie 2023Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Impreuna pentru un mediu mai curat | imaginea 1 În ultimii 13 ani, în luna septembrie, pompierii, jandarmii și polițiștii s-au alăturat acțiunilor de ecologizare organizate la nivel național, din dorința de a trage un semnal de alarmă cu privire la protejarea naturii și păstrarea unui mediu curat și sănătos.

Anul acesta, în municipiul Giurgiu, structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat o acțiune comună și au răspuns astfel invitației Asociației “Prietenii de lângă tine”, care coordonează, la nivel local, activitățile din cadrul “Zilei de Curățenie Națională”.

Pet-uri, ambalaje din plastic şi hârtie, cutii, sticle şi alte resturi menajere, aruncate la întâmplare, au fost strânse de pompierii, jandarmii și polițiștii giurgiuveni în zona Podului Bizetz și pe șoseaua Portului.

Deșeurile găsite au fost adunate şi depozitate în saci de unică folosinţă, urmând să fie ridicate în mod centralizat. Participarea la această activitate a avut ca scop și promovarea acțiunilor bazate pe spirit civic și voluntariat, încă din anul 2010 pompierii fiind prezenți la campanii dedicate mediului înconjurător.

Pompierii reamintesc faptul că, în sezonul de toamnă, sunt frecvente incendiile de vegetație uscată pe terenuri pe care sunt depozitate deșeuri menajere, acțiuni ce pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.