Pompierii sătmăreni și-au deschis porțile în cadrul programului “Școala altfel”

Marți, 31 Octombrie 2023Satu Mare
Sursa Foto: Facebook ISU Satu Mare

Pompierii satmareni si au deschis portile in cadrul programului  Scoala altfel | imaginea 1 Pe tot parcursul săptămânii trecute, cadre militare ale inspectoratului au desfășurat activități care au avut la bază prezentarea tehnicilor elementare în acordarea primului ajutor, susținând și lecții demonstrative cu privire la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență.

Activităţile mai sus amintite au avut loc atât în cadrul inspectoratului, cât și în unitățile de învățământ din mai multe localități ale județului Satu Mare.

Astfel, pompierii sătmăreni s-au alăturat priorităților programului național „Școala altfel”, care au contribuit la dobândirea cunoștințelor, abilităților și atitudinilor necesare pentru reacții adecvate în situații de urgență precum accidente, cutremur, incendiu și noțiuni de prim-ajutor.

Se adresează felicitări cadrelor didactice pentru buna organizare, dedicația față de profesie și devotamentul pentru elevii lor! Pompierii au răspuns și vor răspunde la fel de implicați și pe viitor!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.