Ziua Internațională a Animalelor
Sursa Foto: Facebook ISU Valcea
Pe data de 4 octombrie, în fiecare an, sărbătorim Ziua Internațională a Animalelor (World Animal Day), proclamată astfel, în 1931, de către Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor, cu prilejul unei convenții a ecologiștilor, care a avut loc la Florența.
Animalele pot să dispară din diferite cauze (schimbări climatice, concurenţa cu alte specii etc.), însă factorul principal este cel antropic.
„Ziua Internaţională a Animalelor nu este doar un omagiu adus tuturor necuvântătoarelor şi oamenilor care le iubesc şi le respectă, ci şi un prilej de a reflecta asupra rolului pe care ni l-a încredinţat Natura.
Suntem datori cu toţii să înţelegem că Omul nu este stăpânul absolut al Pământului, dar este cel care are puterea şi menirea de a conduce, cu raţiune şi responsabilitate, destinele planetei”, se arată pe site-ul Ministerului Mediului.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.