Felicitări, voluntar Ivanov Briana Mihaela!

Marți, 19 Martie 2024Galati
Sursa Foto: Facebook ISU Galati

Felicitari  voluntar Ivanov Briana Mihaela | imaginea 1 Ivanov Briana Mihaela este o tânără voluntară a Detașamentului de Pompieri din Galați, implicată și dornică să-i ajute pe cei aflați la nevoie.

În anul 2021, s-a înscris în programul „Salvator din pasiune”, iar până în prezent are 500 de ore și 150 de intervenții de prim ajutor. De-a lungul tuturor misiunilor la care a participat, Briana a reținut un accident rutier, în care au fost afectați câțiva copii.

Aceasta a povestit că „oamenii erau agitați și îngrijorați pentru siguranța lor și a celorlalți implicați în accident. Echipajele de prim ajutor se luptau să stabilizeze victimele și să gestioneze situația cât mai eficient posibil. M-au încercat emoții foarte puternice, dar de atunci am învățat ce înseamnă munca în echipă, păstrarea calmului și controlul de sine într-o situație limită.”

Întrebată despre cum arătă o săptămână de pregătire pentru ea, Briana mărturisește că turele pe ambulanță au devenit o pasiune și o ajută să privească mai ușor spre cariera de medic. „Cred că efortul de durată pe parcursul anilor lungi de studenție, cu examene obositoare și rezidențiat, mi-ar fura din nerăbdarea de a fi medic, dacă nu aș face voluntariat. Văd mai ușor viitorul, ajutând în fiecare zi.”

Briana consideră că principalele calități pe care le-a dobândit pe ambulanță o pot ajuta în viitoarea sa carieră. „Obișnuiam să mă consum foarte mult văzând starea de suferință a unor victime. Munca de voluntar m-a ajutat să fiu mai stăpână pe emoțiile mele și să văd mai clar ce au nevoie pacienții pe timpul cazurilor medicale, să fiu pregătită pentru decizii corecte în situații critice.”

Felicitări, Briana! Demonstrezi că nu există obstacol prea mare sau vis prea îndrăzneț atunci când îți urmezi cu pasiune și curaj visurile!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.