La mulți ani, copii! La mulți ani, Iacob!
Sursa Foto: Facebook ISU Maramures
Cel mai bun lucru pe care un pompier cu experiență poate să îl facă este să-l învețe pe un pompier tânăr cum să devină unul cu experiență.
Cei mai mulți dintre copii sunt fascinați de pompieri și de curajul pe care aceștia îl dovedesc, fie că salvează o pisică din copac sau se luptă cu flăcările unui incendiu, micuții sunt inspirați să viseze măreț și să își dorească și ei să îi ajute pe cei în nevoie.
Iacob este un băiețel curios, isteț și frumos foc, dar mai presus de toate, este ”fanul numărul unu” al pompierilor maramureșeni. S-a pierdut demult șirul vizitelor lui la unitate, însă de fiecare dată când le trece pragul, devine emoționat și entuziasmat, ca și cum ar fi pentru prima dată.
Cunoaște mai toate autospecialele din dotarea salvatorilor, deoarece ca orice pasionat, nu încetează să se documenteze cu privire la activitatea și tehnica de intervenție a pompierilor. Pe lângă desenele cu neînfricatul pompier Sam, Iacob urmărește zilnic și articolele lui favorite, care îi au în prim plan pe curajoșii salvatori, pentru a fi sigur că este la curent cu toate noutățile.
Cu alte cuvinte, toată lumea lui se învârte în jurul acestei pasiuni și deși mai are puțin până la aniversarea de 6 ani, viitorul său este unul cert – va deveni unul de-al lor. De 1 Iunie, într-o zi atât de specială, în care se sărbătorește energia neobosită, curiozitatea și bucuria în cea mai pură formă a sa, îi dorim lui Iacob și tuturor copiilor, să-și urmeze calea!
Ei să nu înceteze să viseze, să spere și să muncească pentru a-și atinge țelul, iar noi adulții, să le îngrijim aripile pentru a putea zbura cât mai sus. Nu înceta niciodata sa crezi că visurile pot deveni realitate!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.