Salvatori din pasiune la „Voluntariatul pentru Natură”

Duminică, 30 Martie 2025Iasi
Sursa Foto: Facebook ISU Iasi

Salvatori din pasiune la  Voluntariatul pentru Natura | imaginea 1 Salvatori din pasiune la „Voluntariatul pentru Natură”, o acțiune în zona localității Petrești, comuna Golăiești, județul Iași.

„Implică-te! E NATURAL să fii voluntar”. Campania “Salvator din pasiune” își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în soluționarea problemelor cu care comunitatea se confruntă.

Activităţile de voluntariat constau în participarea efectivă la acţiunile de răspuns operativ generate de manifestarea situaţiilor de urgenţă (incendii, inundaţii, dezastre naturale, epidemii etc.), însuşirea şi punerea în aplicare a noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar precum şi în cele de popularizare în rândul cetăţenilor a măsurilor preventive.

De aceea, salvatorii ieșeni sunt alături de societate și prin programele pentru protecția naturii, în activitatea de management a ariilor protejate, ca și formă importantă de implicare activă. Curaj și Devotament!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.