O zi specială, în misiune departe de casă: La Mulți Ani, Alex!

Marți, 18 August 2026Salaj
Sursa Foto: Facebook ISU Salaj

O zi speciala  in misiune departe de casa  La Multi Ani  Alex | imaginea 1 Uneori, meseria de salvator îi poartă departe de casă, de familie și de cei dragi. Iar atunci când ești la sute de kilometri de cei de acasă, sunt zile în care dorul se simte mai mult decât oricând. Zile în care, în locul celor dragi, ai alături colegii de misiune, iar în locul familiarului de acasă ai un alt loc, o altă țară și o altă provocare.

Marți, 11 august a.c., a fost una dintre acele zile pentru colegul nostru, Locotenentul Haiduc Alexandru-Avram – împuternicit pe funcția de locțiitor comandant al Detașamentului de Pompieri Zalău.

Acesta și-a sărbătorit ziua de naștere în Franța, în cadrul misiunii de prepoziționare, ca membru al celui de-al treilea contingent al modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure.

Departe de cei dragi, dar alături de colegi, Alex și-a sărbătorit această zi împărtășind cu ei aceleași valori, aceeași dăruire și același crez: să fie acolo unde este nevoie de ei. Îi dorim multă sănătate, bucurii și împliniri, să fie mereu în siguranță și să aibă parte de tot ce e mai bun!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.